De miercuri dimineata televiziunile aproape ca nu mai au alt subiect cu exceptia mortii Madalinei Manole. Si nu este vorba doar despre stiri. Au curs sute de minute de talk-show la care n-a participat doar cine a vrut, indiferent daca avea sau nu o minima cadere sa vorbeasca despre subiect, in care participantii si-au dat cu presupusul, dupa cat l-a dus mintea si bunul simt, in privinta cauzelor gestului tragic la care a recurs artista. Toti s-au dat psihologi, toti s-au dat duhovnici, toti si-au expus doct filosofiile de pahar.
Viata personala a Madalinei Manole si a familiei sale au fost expuse public, s-a vorbit despre boli secrete, despre iubiri de neuitat, sotul a fost acuzat, mai mult sau mai putin voalat, ca nu ar fi fost suficient de atent. Presa n-a avut linsite pana nu a aflat si continutul ultimului SMS adresat sotului, iar artisti frustrati au folosit momentul pentru a-si promova propriile of-uri: s-a sinucis pentru ca radio-urile nu o bagau in seama si i-au refuzat ultimul album.
Apoteoza nerusinarii cu microfon a fost atinsa seara in fata Parchetului, cand sotul Madalinei Manole a iesit de la audieri. O haita flamanda de reporteri cinici s-a repezit asupra omului pe care viata tocmai il lovise precum o locomotiva. I-au taiat calea, l-au inconjurat pana cand, omul s-a intors spre ei cu o privire disperata si i-a intrebat de ce se poarta asa, cum se pot purta asa.
Pentru ca tragedia vinde, domnule Petru Mircea. Pentru ca sotia dvs, Madalina Manole, este din momentul decesului exact ceea ce era cam la vremea asta anul trecut, pastrand desigur proportiile, Michael Jackson: un produs extrem de valoros pentru media, chiar mai valoros mort decat era pe vremea cand era in viata.
Din nefericire, spectacolul acesta gretos al presei nu este specific doar presei din Romania, care insa depaseste, ce-i drept, absolut or
