Avocatul Poporului a decis să ridice în faţa Curţii Constituţionale a României (CCR) o excepţie de neconstituţionalitate privind OUG 63/2010, deoarece ordonanţa "conţine norme contrare unor prevederi din Constituţie", se arată într-un comunicat de presă remis Realitatea.net.
Argumentele de neconstituţionalitate au vizat, în esenţă, faptul că dispoziţiile OUG 63 intră în contradicţie cu articolul 115 alineatele 4 şi 6 din Constituţia României, privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă şi limitele delegării legislative, dar şi cu articolele 120, 121 şi 122 din Legea fundamentală, privind principiile de bază ale administraţiei publice, autorităţile locale şi consiliile judeţene, potrivit comunicatului.
La începutul lunii iunie, PNL a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la OUG 63/2010, care modifică Legea finanţelor publice locale.
Liberalii motivează în sesizarea făcută Avocatului Poporului că domeniul vizat poate fi reglementat doar prin lege organică, şi nu prin Ordonanţe, autorităţile locale fiind instituţii fundamentale ale statului.
PNL explică faptul că, potrivit Constituţiei, Ordonanţele de Urgenţă nu pot afecta, printre altele, regimul instituţiilor fundamentale ale statului, argumentând că administraţiile locale, care sunt vizate de OUG 63/2010, fac parte din rândul acestor instituţii fundamentale.
Liberalii argumentează că, atâta timp cât Legea finanţelor publice locale este o lege organică, iar autorităţile publice locale sunt instituţii fundamentale ale statului - deci nu pot fi reglementate prin Ordonanţe de Urgenţă - această legea nu poate fi modificată decât printr-o altă lege organică. "Prin urmare, OUG 63/2010 a fost adoptată într-un domeniu care poate fi reglementat numai prin lege organică şi este în integralitate neconstituţională", se arată în sesizare.
PNL mai atenţionează că ş