Bogdan Rakolcza este unul dintre cei mai interesanţi clujeni pe care îi ştiu. Cea mai pregnantă imagine cu el e pe malul Someşului în timp ce cânta calm la un instrument exotic, sud-american, la câţiva metri de muncitori, moloz şi buldozerele care lucrau zgomotos la betonarea râului. E instructor de capoeira, cântă în Mioriţa Sound System şi se ocupă de un cerc de percuţie. Îşi desfăşoară activitatea în cadrul celui mai cool proiect colectiv din România din ultimii ani: Fabrica de Pensule, o federaţie de artişti care îşi desfăşoară activitatea într-o fostă fabrică din apropierea locurilor în care am crescut. Expoziţia foto semnată de Bogdan despre capoeira e proiectul său de diplomă de la o facultate cu profil artistic din Germania.

Eu: Ce vezi la capoeira mai bine, mai intens, faţă de alte activităţi încât să studiezi şi să practici capoeira şi nu altceva?

El: Hm.

Între toate abordările ale muzicii, capoeira e singura care te învaţă şi autoapărare. Între toate artele marţiale este singura care te învaţă să te exprimi în cântec. Între toate artele dramatice, este cea care te învaţă cea mai multă psihologie practică a relaţiilor interumane.

E plină de dragoste, capoeira Angola, şi totodată te ajută să-ţi ascuţi colţii şi ghearele. Să fii paşnic nu înseamnă să eviţi conflictul pentru că ţi-e frică de el, ci să ştii să transformi energia inerentă în ceva pozitiv. În joacă de exemplu.

E un învăţământ pe termen foarte lung, capoeira. E o altă capoeira cu fiecare joc. Probabil nu ai cum s-o înţelegi niciodată pe toată, dar îţi poţi găsi calea ta. Cam astea mă ţin în capoeira şi e ceva ciudat: cu cât joc mai mult, cu atât îmi vine mai mult să joc.

Bogdan Rakolcza este unul dintre cei mai interesanţi clujeni pe care îi ştiu. Cea mai pregnantă imagine cu el e pe malul Someşului în timp ce cânta calm la un instrument exoti