Fostul antrenor al Stelei, Cosmin Olăroiu, a felicitat iniţiativa lui Victor Piţurcă de a-l pune căpitanul echipei pe Bănel Nicoliţă.
"Nicoliţă merită să fie căpitan, e un jucător care pune foarte mult suflet, disciplinat, merită mai ales pentru munca pe care a depus-o de-a lungul anilor la clubul ăsta".
Tehnicianul lui Al Sadd nu şi-a făcut încă o părere despre Steaua lui Piţurcă
"Păi, de unde să ştiu eu, nu mai cunosc. Mai sunt unul sau doi jucători care au jucat cu mine, sper să le meargă bine, să câştige campionatul pentru că nu l-au mai câştigat de mult... Să ajungă în Liga Campionilor pentru că asta îşi doresc, dar v-am spus, nu am cum să îi judec eu sau să-mi dau cu părerea, atâta timp cât eu nu sunt aproape de fenomenul respectiv, mai ales că eu nu am mai urmărit foarte atent campionatul românesc în ultimii ani. Am văzut, am citit, de fapt, că au 12 transferuri sau ceva de genul asta. Dar nu-i cunosc. Câţiva jucători am auzit de ei, pe restul nu-i cunosc", a mai spus cel care a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA.