Homosexualitatea, realitate înscrisă în documente încă din Grecia Antică, reprezintă încă un subiect tabu pentru mulţi dintre români, indiferent de vârstă. Persoanele homosexuale apar în atenţie, în special, cu prilejul Marşului Diversităţii, organizat în fiecare an în luna mai.
Deşi, în prezent, în România cuplurile alcătuite din persoane de acelaşi sex nu mai riscă pedeapsa cu închisoarea, de aici şi până la acceptarea homosexualităţii şi acordarea anumitor drepturi este cale lungă. Sunt unele ţări europene în care aceste comunităţi nu mai sunt considerate o minoritate. Recent, premierul islandez Johanna Sigurdardottir s-a căsătorit cu partenera sa Jonina Leosdottir, chiar în ziua în care a intrat în vigoare legea prin care au fost legalizate căsătoriile homosexuale în această ţară nordică. Vezi aici detalii.
Ce înseamnă să fii homosexual în România? Care sunt problemele cu care se confruntă aceste persoane? Sunt doar două dintre întrebările la care a răspuns, într-un interviu acordat adevarul.ro, Florin Buhuceanu, membru al asociaţiei ACCEPT şi „mai cunoscut, probabil, ca român gay”, după cum mărturiseşte el.
În vârstă de 39 de ani, Florin Buhuceanu a fost primul român care s-a căsătorit religios, la Metropolitan Community Church din Bucureşti, cu partenerul său, spaniolul Raoul.
Nu am reuşit să găsesc foarte multe informaţii despre dumneavoastră, aşa că vă rog să îmi faceţi o carte de vizită a lui Florin Buhuceanu
Având 39 de ani, mă pregătesc de confruntarea cu criza specifică pare-se vârstei de mijloc. Altfel, sunt fiu, frate, unchi mândru de nepotul şi nepoatele mele. Mai cunoscut probabil ca român gay. Conduc actualmente Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, sunt membru în board-ul asociaţiilor ACCEPT şi SECS (Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală) în primul rând pentru că nu doresc să permit al