O voce caldă, un chip luminos, un zâmbet de copil, aşa era Mădălina Manole pentru iubitorii de muzică bună din România. Din păcate, „fata cu părul de foc“ a hotărât chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Mădălina Manole a fost găsită decedată ieri-dimineaţă de Petru Mircea, soţul său, în locuinţa lor din Otopeni. Principala ipoteză a anchetatorilor este sinuciderea, întrucât artista ar fi ingerat fie mai multe medicamente, fie un pesticid. Astăzi urmează să se efectueze necropsia vedetei, care, după analizele toxicologice, ar putea da primele indicii privind cauza exactă a decesului.
Medicii legişti vor preleva probe din stomacul artistei pentru a vedea dacă Mădălina Manole s-a intoxicat cu medicamente sau cu o anumită substanţă, analizele definitive fiind gata în câteva săptămâni.
Primele indicii ale anchetatorilor confirmă că Mădălina Manole s-a sinucis, iar sângele descoperit la locul decesului ar proveni de la lovitura suferită în momentul căderii. Anchetatorii urmează să audieze mai multe persoane în acest caz, printre care soţul şi părinţii artistei. Este confirmată şi varianta că Mădălina Manole ar mai fi încercat să se sinucidă, în luna iunie.
Mesaj de adio
Cântăreaţa Mădălina Manole a trimis în jurul orei 2.00 un mesaj de adio pe telefonul mobil al soţului său, Mircea Petru, conform Claudiei Burada, purtător de cuvânt al Poliţiei Ilfov.
„Este vorba de un mesaj lăsat soţului ei pe telefonul mobil despre care nu pot să dau mai multe detalii. Este un mesaj personal şi familia nu vrea să-l facă public. Nu sunt suspiciuni de omor, este examinat cadavrul şi nu sunt urme de violenţă. Este adevărat că artista a îngurgitat nişte medicamente, care este posibil să fi provocat decesul. Este una dintre variantele luate în calcul. Ancheta este în desfăşurare“, a declarat Clau