Autorităţile bulgare au invitat "ArcelorMittal", cea mai mare companie siderurgică din lume, să participe la licitaţia de vânzare a activelor celui mai important producător local de oţel, "Kremikovţi", intrat în lichidare, potrivit publicaţiei Dnevnik, anunţă Mediafax.
Invitaţia a fost făcută de ministrul energiei, Traiko Traikov. Oficialul a discutat în acest sens cu Michel Wurth, membru în consiliul de administraţie al "Arcelor Mittal", şi cu Roland Verstappen, vicepreşedintele grupului indian, însărcinat cu afaceri internaţionale.
Traikov le-a spus reprezentanţilor "Arcelor Mittal" că Bulgaria poate asigura o licitaţie transparentă şi conformă legilor.
Grupul indian a încercat, în 2008, să achiziţioneze active "Kremikovţi", după lansarea procedurii de insolvenţă. Încercarea nu a avut succes deoarece guvernul bulgar nu a reuşit să menţină transparenţa procedurii, potrivit "ArcelorMittal".
În luna mai, autorităţile de la Sofia au decis să lichideze producătorul de oţel, după o serie de încercări de a găsi un investitor. Activele "Kremikovţi" au trezit interesul companiei ucrainene "Vorskla Steel" şi al celei indiano-canadiene "Essar Steel".
Valoarea de piaţă a colosului industrial a fost calculată la 837,2 milioane de leva (428 milioane de euro), iar valoarea de lichidare a fost stabilită la 662,7 milioane de leva (339 milioane de euro). Datoriile companiei sunt de 1,84 miliarde de leva (941,3 milioane de euro).
Alina Vasiescu Autorităţile bulgare au invitat "ArcelorMittal", cea mai mare companie siderurgică din lume, să participe la licitaţia de vânzare a activelor celui mai important producător local de oţel, "Kremikovţi", intrat în lichidare, potrivit publicaţiei Dnevnik, anunţă Mediafax.
Invitaţia a fost făcută de ministrul energiei, Traiko Traikov. Oficialul a discutat în acest sens cu Michel Wurth, membru în consiliul