"Pentru funcţionarea României este neapărat nevoie de introducerea, de la 1 ianuarie 2011, a unui sistem de impozitare progresivă a veniturilor, în trepte mici, care să plece cât mai de jos, cota unică de 16% fiind o etapă încheiată în noua conjunctură economică".
După ce a rostit această frază, într-un interviu pentru "Ziarul Financiar", ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a zburat la Bruxelles. După el a urmat potopul. Potop de analize economice în presă, potop de îngrijorări ale agenţilor economici, de exerciţii de autoritate în guvern. Premierul Emil Boc lea interzis miniştrilor (inclusiv absentului Vlădescu) să mai dezbată public teme care nu au fost discutate şi aprobate în guvern.
Există două posibile motive ale decla raţiei lui Vlădescu: incompetenţa sau tentativa de manipulare a opiniei publice. Mi-e greu să cred că ministrul nu are cunoştinţe economice elementare încât să realizeze că impozitarea progresivă ar fi fatală în actualul context economic.
El susţine că s-a uitat pe cifrele specialiştilor din minister, înainte de a pleda cauza schimbării sistemului de impozitare. A uitat probabil, sau a închis ochii, la câteva cifre importante. La cele care arată că, în ultimii 10 ani, veniturile statului nu au crescut mai mult de 31%-32% din PIB indiferent de sistemul de impozitare aplicat: cotă unică sau impozit progresiv.
Sau la cifrele din 2005, de după introducerea cotei unice, care indică faptul că gradul de colectare a veniturilor la buget a crescut de la 28% la 32% din PIB. Cu alte cuvinte, impozitarea progresivă nu este indicată nici în vremuri de stabilitate economică. În recesiune, tentaţia evaziunii fiscale este mare, iar veniturile bugetare scad drastic. Cota unică nu este o etapă încheiată în noua conjunctură economică.
În 2005, cota unică, dincolo de raţiu nile de ordin politic ale Al
