Valoarea gigantului american Apple s-a micşorat cu 10 miliarde de dolari în urma recenziei negative a revistei americane Consumer Reports asupra celei mai recente variante a telefoanelor companiei, iPhone 4, relatează The Telegraph.
Prima ediţie a revistei, ale cărei recenzii au afectat imaginea unor companii precum Toyota, este cunoscută drept cea mai mare revistă americană de analiză şi testare a produselor de larg consum, cu un buget anual pentru teste de peste 20 de milioane de dolari. Primul număr al revistei a fost scos în ianuarie 1936 şi este deţinută de Uniunea Consumatorilor, o organizaţie nonprofit.
Revista are peste 7 milioane de abonaţi şi apare în fiecare lună. Produsele testate sunt cumpărate din magazine şi nu primite gratis de la producători, susţin reprezentanţii publicaţiei, pentru a se realiza "analize corecte" faţă de consumatori.
Recenzia telefonului a fost o lovitură pentru Apple, a cărui valoare a depăşit în luna mai pe cea a Microsoft, cel mai mare producător de software din lume şi unul dintre cei mai mari rivali, devenind cea mai valoroasă companie de IT din lume. Cu toate acestea, în urma scăderii valorii companiei cu 10 miliarde, raportul nu s-a schimbat, Apple menţinându-se pe primul loc.
În urma evaluării iPhone 4, Consumer Report nu a recomandat telefonul, argumentând că problemele cu semnalul, identificate de utilizatori încă de la punerea în vânzare a dispozitivului, sunt întemeiate. Acest lucru ar putea avea ca efect rechemarea în fabrică a iPhone 4, care în primul weekend de la lansare s-a vândut în 1,7 milioane de exemplare.
Când degetul atinge partea din stânga jos a telefonului, semnalul telefonului se degradează semnificativ, până la pierderea conexiunii dacă sunteţi într-o zonă cu acoperire slabă, a scris publicaţia. Consumer Reports a ajuns la această concluzie după ce a testat t