Supercupa bate la uşă, campionatul stă să înceapă, vin meciurile din Liga Campionilor, iar clujenii de la CFR nu şi-au rezolvat încă problema portarilor.
Conducătorii din Gruia se laudă cu cea mai tare campanie de achiziţii, însă nu au reuşit să "acopere" postul care le-a dat cele mai mari bătăi de cap în sezonul trecut. Portarii reprezintă principala grijă a tehnicianului Andrea Mandorlini, mai ales că la echipă nu a venit niciun goalkeeper nou, iar în stagiile de pregătire din Austria toţi cei trei portari din lot au avut evoluţii oscilante.
În cele cinci amicale, campionii au primit opt goluri, însă prestaţiile lui Stăncioiu, Nuno Claro şi Peskovic au lăsat de dorit. Tehnicianul italian al CFR i-a dat fiecăruia şanse, dar aceştia au gafat pe rând.
"Avem ceva probleme la capitolul portari, dar vedem ce mai putem să rezolvăm", a spus Iuliu Mureşan. Clujenii încearcă să mai transfere un fotbalist pe ultima sută de metri, dar au şanse mici să aducă pe cineva. Dacă nu va veni nimeni, Mandorlini va miza, cel puţin la Supercupă, cu Urziceni, pe portughezul Nuno Claro.
Portarii, în stagiile de pregătire
- Edi Stăncioiu: 4 meciuri – 3 goluri încasate
- Nuno Claro: 3 meciuri – 4 goluri
- Boris Peskovici: 2 meciuri – 1 gol