Ce poate fi mai frumos decat sa intinzi o mana de ajutor unei persoane aflate in suferinta, dovada a solidaritatii de care ar trebui sa dam dovada cu totii. Este si cazul unui baietel din Reghin, pe nume Denis, care are nevoie mai mult ca oricand de sprijinul nostru, astfel ca zambetul sa reapara pe fata lui si a parintilor lui. Problemele lui Denis au aparut in noiembrie 2008, cand intr-o sambata dimineata s-a plans de dureri la cap. Ajuns la spitalul din Reghin, medicul de garda i-a pus un diagnostic scurt: raceala. Cum starea lui Denis, persista, a revenit a doua zi la spital, de unde a fost trimis la Policlinica Reghin, la sectia de neurologie. “Vreau sa spun ca la spitalul din Reghin am fost certata, doctorii spunandu-mi ca au multe pe cap si cazuri mai grele si nu pot sa stea toata ziua dupa mine”, a precizat Oana Buzdugan, mama lui Denis.
Bogdan Gherman, un doctor inimos
A urmat apoi vizita la spitalul din Targu-Mures unde problemele au persistat. “La pediatrie, la spitalul din Targu-Mures, am ajuns in 11 noiembrie 2008, in jurul orei 19.00, unde medicul de garda a spus ca, copilul are ceva la cap, dar nu stie exact ce. Am fost internati la infectioase unde Denis a fost chinuit, nu-i puteau pune branula din cauza venelor. Dimineata a inceput sa faca convulsii, am cerut tomograf si ni s-a spus ca trebuie programare. Am inceput sa dam telefoane la toata lumea pentru a interveni la tomograf si in doua ore eram la neurochirurgie. Aici am avut noroc sa-l gasim pe doctorul Bogdan Gherman, un om deosebit care l-a consultat pe Denis si i-a depistat tumoarea. A asteptat cam o ora sa vada cum se simte copilul si din cauza ca nu-si revenea a venit si ne-a explicat ca trebuie sa intervina in sala de operatie”, a precizat mama lui Denis.
Operatie de sapte ore
A urmat apoi o alta operatie, in data de 17 noiembrie 2008, care a durat sapte or