”Nimeni nu are vreo vină, toţi mă iubiţi enorm şi aţi făcut totul pentru mine motivul este acesta: nu mai pot suporta FIZIC vorbind sunt defectă, un rebut, aşa am fost mereu, dar acum de abia realizez cu adevărat.” Aceasta este un fragment din mesajul de ”adio” al Mădălinei Manole.

La ce ”rebut” se referea artista? În primul rând, după cum rezultă din mărturiile apropiaților ei, la slaba receptare a ultimului ei album. La refuzul radiourilor de a-l promova. Nu am fost un fan al Mădălinei Manole. Gusturile mele vizează alte genuri muzicale. Nu trebuia însă să fredonezi zi de zi piesele ei, pentru a putea face diferența între Mădălina Manole și Andrele, Anna Lesko, Bambi si alte zeci de exemplare ale mareei de pițiponceală care a dominat showbiz-ul românesc al ultimilor ani.

Da, în comparație cu toate aceste exponente al ”noului val”, Mădălina Manole era un ”rebut”, o ”defectă”.

Muzica nu este, însă, singurul domeniu în care non-valoarea este promovată agresiv. E starea generală a unei societăți în care normalitatea a devenit o excepție. Succesul facil, lipsa de scrupule, clientarismul, exacerbarea propriului interes, răzbaterea cu orice preț sunt la ordinea zilei. Lucru de mirare că, într-un astfel de haos, filmul românesc a înregistrat triumful din ultima perioadă. Dar incredibila ascensiune internațională a regizorilor români este, cum spuneam, doar o excepție.

E suficientă o asemenea stare pentru a împinge un om la disperare? În cazuri excepționale (cum a fost cel al Mădălinei Manole) se pare că da. Dar și fără a recurge la aceste gest, sentimentul de ”defect” ori de ”rebut” al românilor care încă mai cred într-o scară de valori definită corect are acoperire. Și tinde să devină… normalitate.

***

Citește și: ”Cum să te sinucizi în 10 pași simpli. Moartea Mădălinei Manole și presa”

”Nimeni nu are vreo vină, toţi mă iubiţi enorm