Vântul puternic a smuls din rădăcini mai mulţi copaci, care s-au prăbuşit peste maşini. Zeci de gospodării au fost inundate, iar un drum judeţean a fost blocat de aluviuni.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au avut mult de lucru aseară, până târziu în noapte, după ce vijelia pornită din senin a pus la pământ mai mulţi copaci, iar ploaia a inundat zeci de gospodării. Echipele ISU au fost solicitate pentru degajarea a cinci copaci căzuţi peste firele electrice şi peste autoturisme, pe carosabil, în Ploieşti.
Furtuna a făcut ravagii şi în alte localităţi din judeţ. Din cauza ploii torenţiale, o gospodărie din localitatea Vărbilău, alte două imobile din Câmpina, şi opt case şi beciuri din Măgurele au fost inundate, angajaţii ISU intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei. Apa le-a inundat casele "Am zis că a venit potopul. Pur şi simplu vedeam copacii cum se apleacă până la pământ, din cauza vântului. Totul a început dintr-o dată. Abia ama avut timp să intru în casă. Apa mi-a inundat beciul şi a intrat şi în bucătărie. Am scos apa cu găleata până au venit pompierii să mă ajute", a spus Simina Stancu, localnică din Câmpina. Şi în zona Şotriile-Valea Doftanei au fost mari probleme, DJ102 fiind blocat, aseară, timp de mai multe ore, pe ambele sensuri de mers, din cauza aluviunilor. Şase persoane surprinse de viitură pe pârâul Cornu au fost salvate în ultima clipă de pompieri. Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos