Gabriela Tuţă şi Mircea Cârţişorean sunt două nume sonore din muzica populară, originari din judeţul Sibiu, care o cunoşteau pe Mădălina. Gabrielei i-a deschis calea spre muzică, după ce s-a lansat pe scenă pentru prima dată cântând piesa „Fată Dragă“.
CITIŢI ŞI:
Călăraşi: Mădălina Manole a avut un recital de excepţie la o nuntă la Podul 4
Biserica Ortodoxă explică exact cum sunt înmormântaţi cei care se sinucid
Va da Patriarhia Română o derogare pentru înmormântarea Mădălinei Manole, cum a făcut şi cu Mircea Stănescu?
Sibienii o plâng pe Mădălina Manole pe internet
Artişti din toate domeniile sunt înmărmuriţi după aflarea veştii. Mădălina Manole va fi mereu alături de ei, nu o vor uita şi o vor preţui la fel ca şi până acum, aşa cum mulţi ar fi trebuit să o facă. Asta spun cei care o cunoşteau pe artista care a decis să îşi pună capăt zilelor. Pe unii i-a marcat pe viaţă cariera ei.
„Mădălina Manole m-a marcat. Prima melodie pe care am cântat-o a fost „Fată Dragă“. Aveam pe atunci 5 ani şi Mădălina Manole era în mare vogă pe atunci. O admiram foarte mult şi îmi doream din tot sufletul să am ocazia să cânt alături de ea. În 2007, la Festivalul Cântecele Munţilor, organizatorii mi-au făcut o surpriză. Eram pe scenă şi cântam melodia Fată dragă, alături de lăutarii orchestrei de muzică popular. Vroiam să le arăt oamenilor că pot cânta şi muzică popular, dar şi cât de bine sună melodia cântată şi în linia melodică a popularei. La mijlocul piesei pe scenă, alături de mine, a urcat Mădălina Manole şi am continuat să cântăm împreună. A fost un moment extrem de impresionant“, spune solista de muzică popular Gabriela Tuţă.
Niciunul nu poate da vreo explicaţie, dar nici nu o caută. Cer înţelegere şi îndeamnă fanii să nu o judece după gestul său de a-şi termina socotelile cu viaţa.
„Cân