Premierul Emil Boc a vizitat ieri, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şantierele de pe centura Capitalei.
La sfârşitul vizitei, cei doi au tras concluzia că lucrările merg bine şi că termenele de predare a lucrărilor vor fi respectate.
„Lucrările de lărgire a centurii din partea de nord a Capitalei vor fi gata la sfârşitul anului, iar din luna iulie 2011 se va merge pe patru benzi de la Piteşti până la Constanţa“, a declarat Emil Boc. Premierul i-a averizat pe muncitori că va verifica în fiecare lună, personal, lucrările
Radu Berceanu a declarat că în august se va face licitaţia pentru stabilirea constructorului care va executa lucrările pentru ultimele două tronsoane ale centurii Capitalei care fac legătura cu autostrăzile A1 şi A2. „Acestea vor fi finalizate în luna iulie 2011“, a spus Berceanu. Ministrul a mai promis că tot în luna iulie a anului viitor vor fi finalizate şi lucrările de modernizare a căii ferate Bucureşti - Constanţa. „Bucureştenii vor ajunge la mare cu trenul în două ore şi jumătate“, a promis Berceanu.
„La muncă, nu la fluierat!“
În timp ce inspecta lucrările de pe centură de la intrarea în Mogoşoaia, premierul a fost huiduit de un grup de persoane, dintre care majoritatea s-au recomandat drept poliţişti comunitari din sectorul 1.
La scandările „Demisia!“ şi „Jos Guvernul!“, premierul Boc le-a replicat protestatarilor că în loc să huiduie, mai bine s-ar apuca de muncă şi i-a acuzat pe aceştia că nu ar fi spontani, ci că ar fi fost plătiţi de Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, să-l fluiere.