La Wimbledon a pierdut în sferturi de finală, nu mai este numărul unu mondial, dar elveţianul rămîne mereu o atracţie pentru paparazzi, care l-au descoperit în Corsica.
În circuitul ATP nu e pauză, dar numele mari au vacanţă. Rafael Nadal lipseşte şi şi-a împărţit timpul între injecţiile cu plasmă şi călătoria în Africa de Sud pentru a vedea cum Spania devine campioană mondială, iar acum e momentul pentru relaxarea de acasă, de la Manacor.
Cum Roger Federer nu s-a născut într-un loc scăldat de Marea Mediterană, şi-a luat toată familia, a închiriat un yacht şi se bucură de nisipul fin pe care-l găseşte. A fost reperat de fotografi în Corsica, unde, alături de Mirka, se bucură de linişte. După o baie de soare, cei doi le-au luat de pe yacht pe gemenele Myla şi Charlene şi le-au făcut cunoştinţă cu apa limpede a Mediteranei. Copilele familiei Federer vor împlini la sfîrşitul acestei luni un an.
Elveţianul se bucură pe deplin de timpul pe care îl are pentru a-l petrece alături de familie. Şi mai are destul, întoarcerea lui în circuit fiind anunţată pentru începutul lunii august, la turneul de Masters 1000 de la Toronto.
La Wimbledon a pierdut în sferturi de finală, nu mai este numărul unu mondial, dar elveţianul rămîne mereu o atracţie pentru paparazzi, care l-au descoperit în Corsica.
În circuitul ATP nu e pauză, dar numele mari au vacanţă. Rafael Nadal lipseşte şi şi-a împărţit timpul între injecţiile cu plasmă şi călătoria în Africa de Sud pentru a vedea cum Spania devine campioană mondială, iar acum e momentul pentru relaxarea de acasă, de la Manacor.
Cum Roger Federer nu s-a născut într-un loc scăldat de Marea Mediterană, şi-a luat toată familia, a închiriat un yacht şi se bucură de nisipul fin pe care-l găseşte. A fost reperat de fotografi în Corsica, unde, alături de Mirka, se