Situaţia copiilor orfani şi handicapaţi din România a fost un subiect predilect al presei străine dornice de senzaţional în anul 1990. Ziarele şi televiziunile prezentau condiţiile jalnice în care îşi duceau zilele copiii români abandonaţi. Vinovat de această situaţie era considerat Nicolae Ceauşescu şi politica sa demografică. Până în 1989 nu existaseră mijloacele pentru planificarea familială, iar avortul fusese interzis cu rare excepţii medicale, aşa încât numeroşi copii nedoriţi ajungeau în orfelinate suprapopulate şi mizere.

Pentru că în ţările lor de origine le fusese imposibil să adopte un copil, în prima parte a anului 1990 cupluri de străini au întreprins în România un turism aparte, de cele mai multe ori finalizat cu o adopţie mai mult sau mai puţin legală, având în vedere inexistenţa unor decrete care să reglementeze adopţiile internaţionale şi corupţia care a explodat în zonă. Nu puţine erau relatările despre un adevărat comerţ cu prunci care luau calea străinătăţii alături de părinţi a căror identitate nu o înregistrase nimeni niciunde dar care plăteau cu bani grei.

La 15 iulie 1990 în Washington Post apărea povestea ultimului orfan român care a "trecut" graniţa pentru a-şi găsi o familie. Ultimul pentru că, teoretic, de la 11 iunie România suspendase adopţiile cu intenţia de a pune la punct o nouă legislaţie. Cităm în continuare fragmente din acest articol publicat în volumul "Revoluţia română văzută de ziarişti americani şi englezi", Editura Evenimentul - 1991.

"Pruncul era într-un leagăn alb din metal, când l-a găsit, cu ochi căprui fără expresie şi un trup lipsit de vlagă. Donna Laine, din Virginia de Nord, se afla într-un orfelinat la Cluj, oraş din Transilvania, unde a dat peste Joshua, unul din miile de copii abandonaţi din România. «Era atât de liniştit, nici un sunet nu scotea. M-am gândit că poate nu era în stare să vorbească sa