Dramaturg şi romancier, Maria Manolescu lucrează în publicitate. La un moment dat, a renunţat la meseria de copywriter pentru că a vrut să se dedice exclusiv scrisului. A publicat atunci primul său roman „Halterofilul din Vitan" (Editura Polirom, 2006). Ca dramaturg, Maria Manolescu a colaborat cu regizorii grupului DramAcum, un grup care a contribuit mult la revitalizarea dramaturgiei româneşti. Aşa au apărut spectacolele „Sado Maso Blues Bar" (regia: Gia- nina Cărbunariu, Teatrul Foarte Mic, 2007) şi „With a little help from my friends" (regia: Radu Apostol, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" Iaşi, 2007). Recent, Maria Manolescu a publicat la Cartea Românească cel de-al doilea roman al său: „Ca picăturile de sânge pe linoleumul din lift".
Te-ai lăsat de publicitate ca să te poţi dedica exclusiv scrisului? Ţi-a ieşit „experimentul"?
Maria Manolescu: Păi tocmai dau un interviu în calitate de scriitor şi nu de publicitar, nu? Şi nu e un interviu plătit. Deci aş zice că deocamdată da, chiar dacă m-am reangajat pentru a-mi finanţa luxul de a trăi şi de a scrie în România.
Ai intrat la regie de teatru, apoi ai renunţat. De ce te-ai lăsat şi te-ai apucat de dramaturgie?
M.M.: Nu m-am lăsat de regie ca să mă apuc de dramaturgie, m-am lăsat pentru că nu eram bună de regie, şi mă bucur că am făcut-o atunci. E mai uşor să renunţi la balast şi orgoliu când eşti tânăr. De dramaturgie m-am apucat după mai mulţi ani de la «eşec», am hotărât că vreau să devin scriitor şi cum avusesem o relaţie nefericită cu teatrul, mi-am dorit să reiau şi să repar cu alte arme relaţia.
De unde povestea din „Ca pe tine însuţi"?
M.M.: „Ca pe tine însuţi" e un spectacol despre oamenii fără adăpost. Sunt oameni care trăiesc aproape invizibil printre noi (şi din păcate, mor la fel), oameni care nu fură, care nu cerşesc, care pur şi simplu nu au o locuinţ
