Ideea de a scrie acest text mi-a venit la piata. In piata (cred ca e mai corect). Cumparam branzica de la o doamna tare simpatica si mai incolo de „branzica” mea, doua doamne in varsta care vindeau verdeata/legume/chestii -se certau. Pardon, SE INJURAU. Asa trebuia sa scriu. Cea care imi cantarea cea mai buna branza ever, s-a uitat la mine, a zambit si mi-a spus „ia uitati cum am ajuns domnisoara, daca si babele vorbesc asa, apai atunci gata, s-a dus romanul, s-a dus tara asta” (de mentionat, cea care imi vorbea este din Sibiu).

In drum spre casa, am privit atenta (pentru a nu stiu cata oara) in jurul meu. Un taximetrist langa Piata Floreasca injura (si el?!) un baiat care parcase langa masina sa (cred ca se punea la cale chiar o bataie). Mai incolo, un corporatist arunca pe jos resturile tigarii pe care o fumase in fata unei cladiri de birouri. Cineva m-a claxonat si a strigat dupa mine „’reati ale dracului de tatoase” (nu glumesc, exact asa a strigat, am ramas uimita de atata „inventivitate” ) fiindca am mers prea incet pe trecerea de pietoni! In fata unei gradinite, o mama brusca un baiatel. M-am apropiat de ea gandindu-ma sa impart bananele mele cu copilul dar si din dorinta de a pune capat actiunii (pe care, sincer, nu o inteleg, imi vine sa le iau si eu la bataie cand le vad asa tampite) insa ea m-a respins brutal cu un „lasati-l domnisoara, ca nu merita nimic, fiinca’e obraznic”.

Prin urmare, mi-a venit in minte ca azi, cele sapte pacate sunt atat intalnite peste tot, uneori e nevoie doar sa deschizi fereastra sau portiera masinii si gata! Te poti confrunta macar cu unul dintre ele, daca nu cumva vin spre tine la pachet.

Mandria, intalnita mai des decat ar trebui, cea care ne opreste sa fim naturali, firesti, binevoitori fata de cei care au mai putin si umili in fata celor care ne-au ajutat candva. Aceeasi mandrie care ne impiedica sa ne ce