Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţul Mădălinei: «Era deprimată pentru că nimeni nu îi difuza cântecele»

Publicat in Libertatea, joi 15 iulie 2010 ·

Mircea Petru nu şi-a revenit bine din şocul morţii soţiei sale, că a fost nevoit să meargă la Parchet pentru declaraţii. Soţul Mădălinei Manole a spus că artista era deprimată pentru că noul album nu avea succes.

În faţa anchetatorilor, Mircea Petru a trebuit ieri după-amiază să rememoreze ultimele ore ale zilei de marţi, ultima de viaţă pentru Mădălina Manole, dar şi ultimele săptămâni, care, potrivit declaraţiilor sale, au fost tulburătoare. În ultima vreme, stările cântăreţei treceau foarte rapid de la o extremă la alta.

“Ba era tristă şi nu scotea nici o vorbă, ba era fericită şi făcea glume. Când avea o cădere, era mai bine dacă o lăsam să îşi revină singură. Principala ei dezamăgire era noul album, pentru care a muncit foarte mult”, a declarat el la Parchet.

Îşi pierduse încrederea în ea

“Era deprimată pentru că nici o televiziune sau radio nu îi difuza cântecele”, le-a mai spus Petru anchetatorilor. Mai mult, se pare că artista îşi pierduse încrederea în ea, astfel că, tot mai des, era auzită spunând: “Nu merit dragostea celor din jur”.

Tot ieri, a fost audiată soacra Mădălinei Manole (foto stânga), care din luna mai se mutase împreună cu cei doi soţi în casa din Otopeni. Se pare că bătrâna era îngrijorată din cauza depresiilor nurorii ei şi a vrut să le fie alături şi să îi ajute în creşterea copilului. Femeia le-a spus anchetatorilor că fiul şi nora ei se înţelegeau bine. Azi, medicii legişti vor face autopsia, urmând ca trupul cântăreţei să fie ridicat şi depus la o capelă.

Psihologul a analizat biletul de adio

Psihoterapeutul Monica Călugăru, care a analizat mesajul de adio al Mădălinei Manole, crede că artista şi-a premeditat moartea. “Se vede o nevoie acută de afecţiune şi cred că, la nivel conştient, îşi construise un sistem prin care să se mintă că are parte de toată dragostea cel

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 12 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°