Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventarierea chiriaşilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 iulie 2010 ·

Chiriaşii Primăriei Craiova care au datorii la întreţinere riscă să fie evacuaţi odată cu schimbarea administratorului.

Apartamentele din blocurile de locuinţe aflate în proprietatea primăriei trec din administrarea RAADPFL în cea a Serviciului de administrare domeniu public şi privat, fond locativ, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 168 din 29.04.2010. „Locuinţele din blocuri nu vor mai fi administrate de RAADPFL. Ele trec la Direcţia Patrimoniu din cadrul primăriei. Am înţeles că sunt probleme cu datoriile, iar instituţia primăriei, ca şi proprietar, a fost acţionată în instanţă pentru aceste debite“, a declarat Sorin Agapie, şef Birou contracte din cadrul RAADPFL Craiova. Drept urmare, noul administrator a transmis locatarilor înştiinţări prin care aceştia sunt chemaţi să vină pentru a-şi reînnoi contractele de închiriere, dar, totodată, oamenii trebuie să prezinte şi vechiul contract de închiriere, adeverinţă de la asociaţie, precum şi adeverinţă de la RAADPFL.

Panică în rândul chiriaşilor

Adresele au creat panică în rândul oamenilor, mulţi dintre ei cu datorii de ordinul sutelor de lei la întreţinere. „Am primit un plic acasă, să mă prezint la primărie cu contractul de închiriere, adeverinţă de la asociaţie şi adeverinţă de la RAADPFL. Sunt în urmă cu dările şi nu vreau să-mi pierd casa“, a spus Ileana Cojoacă.

Schimbarea administratorului celor 217 apartamente aflate în proprietatea Primăriei Craiova creează incertitudine pentru că rămân sub semnul întrebării contractele de închiriere ale căror părţi, respectiv locatarii, au probleme cu plata chiriei şi mai ales a întreţinerii. Nici reprezentanţii primăriei nu ştiu ce decizie se va lua cu rău-platnicii. „După completarea bazei de date, vom prezenta consiliului local situaţia chiriaşilor. Cu certitudine, se vor încheia contracte cu locatarii care nu au datorii şi alte pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 37 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum 2 ore
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°