Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înşirat pe aţă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 iulie 2010 ·

Se zice că europenii, când au fost deportaţi în Lumea Nouă, America, erau atât de săraci încât nu-şi permiteau să irosească nici un petic de pânză care le rămânea în casă. Aşa că nevestele le coseau între ele, chiar dacă nu semănau unul cu altul, şi făceau pături sau perne. Meşteşugul a ajuns, în timp, la rang de artă. Iar taina quiltului se învaţă azi şi la Craiova.

Un perete cu poveşti. O vară înmiresmată, aşa cum a trăit de nenumărate ori alături de soţul ei. Un cais ale cărui flori stau gata să i se prindă în păr. Un fir al Ariadnei, o feerie de iarnă, sub clar de lună, două inimi pe un cer alb, „eliberate“, şi o floare împărţită în două - una albă, cealaltă neagră - Destinul. Tablourile par pictate de mâna unui artist priceput, în cele mai frumoase culori, plămădite cu migală şi dragoste. Penel nu a mai fost însă de data aceasta obişnuita pensulă. Ci acul, aţa, pânza. Iar artistul este Mariana Ţugui, fost maistru-instructor la Fabrica de Confecţii şi creatoare de quilturi americane pe pământ românesc.

A furat meşteşugul de pe internet

Tablourile au venit mai târziu, ca o variaţiune pe aceeaşi temă: îmbinarea materialelor textile închipuind imagini, gânduri, trăiri. La început a fost însă quiltul tradiţional american, de care doamna Mariana s-a îndrăgostit iremediabil din prima secundă. „Într-o după-amiază, Bianca, una dintre cele două fiice ale mele, a văzut pe internet o astfel de păturică americană, confecţionată din bucăţi de material multicolore şi lucrată în trei straturi, ca un sandviş: dublura, vatelina şi topul. Mi-a plăcut pe loc. Era o adevărată operă de artă şi nu credeam că voi fi în stare să lucrez aşa ceva. Mi se părea însă interesant şi voiam cu tot dinadinsul să încerc măcar!“, povesteşte doamna Mariana Ţugui, aşternând pe canapea, una câte una, plăpumiţele, pernele, cuverturile lucrate cu atâta migală.

Din z

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 24 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 21 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°