Ultima lună ne-a oferit ocazia citirii unor editoriale pe care le aşteptam demult. O trezire la realitate pe care contam, dar care a venit, la fiecare în parte, la câte un declic personal. Editorialişti pe care îi ştiam mai degrabă portocalii, (cu nuanţe atunci când era cazul, fireşte, vorbim de oameni inteligenţi), au devenit mai nemiloşi ca niciodată cu preşedintele Băsescu, sau cu membrii guvernului Boc.
Şi aici există nuanţe: pentru Dan Tapalagă, până de curând, guvernul era cel care ducea ţara într-o direcţie greşită, corupt şi incompetent, împotriva preşedintelui Băsescu, cel care vedea limpede linia orizontului şi care deţinea busola. Acum, chiar şi Băsescu e pus sub semnul întrebării: “Seful statului se scufunda, incet, in ape otravite” ; “cand si-a pierdut busola seful statului?” – totul în editorialul Unde a greşit Traian Băsescu? L-a învins sistemul?
Sorin Ioniţă, din Senatul EVZ, se enervează pe unul dintre alter ego-urile lui Băsescu din guvern: PDL, aripa Imelda Marcos, nimeni alta decât ministreasa turismului, “boieroaica nouveau riche pe Balta Siretului”, care “aruncă cu pantofi cu toc cui în sinistraţi” şi “zvârle ciunga la copii pe geamul gipanului negru”. Gesturi care confirmă clişeele impuse de presă.
Nu mai departe de platforma noastră, Alin Fumurescu sancţionează … schizoidia lui Băsescu, care, e adevărat, a fost prezentă în întreaga sa viaţă politică. “In realitate, dupa cum am incercat sa explic pe fuga, conspiratia impotriva lui Basescu se afla taman in interiorul lui Basescu. De acolo ar trebui inceputa lupta impotriva crizei.” – scrie Alin Fumurescu. E drept, domnul profesor găseşte o justificare în faptul că toţi avem o schizoidie asemănătoare înauntrul nostru. Dar Băsescu nu şi-o poate ţine sub control.
În privinţa intelecualilor care mai obişnuiau să intervină în viaţa politică, nu mai e nevoie să vă povestesc d