Pentru îndrăgita solistă Mădălina Manole nu s-a ţinut niciun moment de reculegere. Ediţia din acest an a Festivalului Mamaia Copiilor i-a fost dedicată iniţiatorului manifestării, compozitorul Aurel Manolache.
Cele două secţiuni, Interpretare şi Creaţie, le-au dat ocazia participanţilor să concureze la cel mai înalt nivel în faţa publicului şi a juriului, confirmând încă o dată cât de mult este nevoie de astfel de evenimente în lumea muzicală românească. În ciuda emoţiilor, micii concurenţi au avut o prestaţie excepţională şi au fost îndelung aplaudaţi de public. Printre cei care au impresionat publicul din sală s-au numărat Adrian Ivan, cu melodia „Magicianul“, Mihaela Agafiţei, cu „Vis de vedetă“, Ana Teodora Găitanovici, care a interpretat cunoscuta melodie „Lie, ciocârlie“. În vârstă de numai zece ani, Ana Teodora Găitanovici din Buzău a primit ropote de aplauze din partea ascultătorilor. Fetiţa cântă de la vârsta de patru ani. De atunci a participat la numeroase festivaluri şi alte competiţii, atât din ţară, cât şi din străinătate. „Studiez canto în fiecare zi şi sper ca într-o zi să mă ridic la nivelul celor pe care-i admir: Paula Seling, Mihai Trăistariu şi de ce nu Shakira sau Celine Dion?“, a declarat Ana Teodora entuziasmată. Până să devină însă o mare vedetă exersează şi compune texte. „Am scris nişte texte pentru melodiile Poveşti nemuritoare, Soarele şi luna, iar acum lucrez la Vrăjitorul din Oz şi Balerina“, a mai spus fetiţa.
Adrian Păunescu, în juriu Prestaţiile micilor artişti au fost foarte atent monitorizate. Şi în acest an preşedintele juriului este poetul Adrian Păunescu. Deşi nu s-a simţit prea bine, acesta a venit tocmai de la Bucureşti ca să-şi facă datoria şi să-şi „exprime recunoştinţa faţă de cel care a inventat acest festival“, dar şi să le dea copiilor o şansă. Starea de sănătate a acestuia nu i-a permis însă să stea în