Generalul românesc este o specie unică în regnul generalilor ce populează fauna cazonă a lumii. Generalul românesc nu are nici infatuarea planturoasă sud-americană, nici virilul profil, de tip hollywoodian, nord-american şi nici şapca cât o umbrelă de ploaie a specimenului rus de sorginte sovietică. În schimb, generalul românesc are un pic de burtă şi cute adânci la încheietura pantalonilor, ambele ca urmare a îndelungatului şezut pe scaun pe care-l presupune exercitarea numeroaselor sale atribuţii profesionale.
Burta generalului românesc, transmisă cu multe sacrificii, din generaţie în generaţie este o povară moştenită de la "generalul Burtălău", Henri Mathias Berthelot, cel căruia - legenda spune - îi datorăm refacerea armatei şi, în mare măsură, victoriile din vara lui 1917. Acest pitoresc personaj a fost astfel blagoslovit de către şugubeţii săi aliaţi mioritici ca urmare a nemăsuratei lor admiraţii pentru insaţiabila lui poftă de mâncare. În ceea ce priveşte cutele de la pantalonii generalului românesc, ele îşi află originea pe timpul eroicelor redactări de către, încă, generalul Averescu a "Răspunderilor" postbelice, răspunderi soldate cu o numire ca prim-ministru şi un baston de mareşal. Burta şi cutele de la pantalonii generalului românesc au interacţionat de-a lungul timpului, astfel încât circularitatea Burtălăului a ajuns să domine verticalitatea Averescului.
De fapt, voiam să spun că tagma puţinilor generali româneşti supli şi verticali, încă activi, este acoperită plenar de magma, în plină expansiune, a celor burtoşi şi preaplecaţi. Prin puterea trecerii timpului, burta a devenit un semn al respectabilităţii şi reuşitei profesionale - la fel ca la politicieni -, iar cutele de la pantaloni, indiciul de netăgăduit al unei înalte rigori şi competenţe profesionale - întocmai ca la conţopiştii de la primării. Pe cale de consecinţă, cum ar
