Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele aplauze pentru Mădălina

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Mii de persoane venite din toată ţara - rude, prieteni şi admiratori - au trecut, ieri, să-şi ia rămas-bun de la celebra cântăreaţă. Oamenii au adus flori, au aprins lumânări şi s-au rugat pentru sufletul cunoscutei cântăreţe.

Cortegiul funerar cu sicriul Mădălinei Manole a ajuns, ieri, la Ploieşti, înainte de ora 6.00 dimineaţa, iar sicriul a fost depus, la cererea părinţilor artistei, la capela Bisericii Sfânta Treime. După ora 8.30, zona s-a transformat în loc de pelerinaj. Cu mâinile pline de flori, mii de oameni obişnuiţi, prieteni, foşti colegi de clasă şi artişti au venit să-şi ia rămas-bun de la cea cunoscută de public drept „Fata cu părul de foc".

Citiţi şi:

Ploieştiul a fost în doliu pentru Mădălina Manole

FOTOREPORTAJ Ultimele aplauze pentru Mădălina Manole

„Am plâns şi eu ca tot omul. M-am necăjit tare mult când am auzit că şi-a luat viaţa la o vârstă atât de frumoasă. Nu înţeleg de ce unii aleg astfel de căi pentru a scăpa de griji şi de probleme. Mădălina a fost un înger de fată. Dumnezeu să o odihnească!", a spus Teodora Iancu, o ploieşteancă în vârstă de 45 de ani. „Am venit cu părinţii ca să-i aprind o lumânare.

Mi-a plăcut întotdeauna pentru că ştia să vorbească în public şi era o fineţe de om. Păcat că ne preţuim artiştii cu adevărat abia după ce nu mai sunt în viaţă", a mărturisit Adela Ion (30 de ani), care a venit la Ploieşti din Valea Călugărească tocmai pentru a aprinde o lumânare la căpătâiul artistei.

„Te vreau înapoi, copila mea"

Sfâşiată de durere şi strigându-şi mereu fiica decedată, mama Mădălinei Manole a avut nevoie de îngrijiri medicale. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova i-a acordat ajutor în mai multe rânduri. Preotul Ioan Baroianu, de la Biserica Sfânta Treime unde a fost dus ieri sicriul cântăreţei, susţine că Mădălina Manole ar fi putut fi împărtăşită şi ar fi avut parte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 3 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 32 minute
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 3 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum 2 ore
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 9 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

2°/6°