Ploaia torenţială de miercuri după-amiaza a generat în zona Şchei mai multe scurgeri de nămol de pe dealuri, multe curţi fiind inundate cu mâl şi noroi. Imediat, lucrători ai Primăriei şi ai Companiei Apa au intervenit în zonă, au fost curăţate toate străzile, iar în curţile unde a fost cazul s-a dat o mână de ajutor.
Este vorba de două curţi unde s-a surpat o parte din mal. „Am intervenit rapid să îi ajutăm pe acei cetăţeni să scape de pământul prăbuşit. Iar în zonele în care era potenţial de scurgere a nămolului am intervenit pentru a fi stabilizate malurile”, susţine viceprimarul Miklos Gantz (foto).
Au fost curăţate apoi toate rigolele şi canalele din zonă, iar Şcheiul va rămâne sub observaţie şi în perioada următoare. La fel şi în zonele străzilor Stadionului şi 13 decembrie sub pasajul CFR, unde se ştie că se produc inundaţii de fiecare dată când plouă foarte mult.
„Ieri (miercuri – n.r.) am avut o problemă şi în zona sensului giratoriul de la Gară, unde sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă cantităţii foarte mari de apă. Cei de la Compania Apa au curăţat canalele şi gurile de scurgere şi s-a descoperit că a fost înfundată canalizarea cu multe reziduuri care nu aveau ce să caute acolo”, a adăugat viceprimarul.