Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mădălina Manole, ultimul cântec. Artista a fost înmormântată.

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 iulie 2010 · ·

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost înmormântat, în această seară, în cripta familiei din Cimitirul Bolovani, respectându-se astfel dorinţa mamei artistei. Doi preoţi au efectuat o scurtă slujbă de înmormântare, singura permisă de canoanele Bisericii Ortodoxe în cazul celor care s-au sinucis. Sursa: MediafaxSursa: MediafaxSursa: MediafaxSursa: Mediafax

1 /.

La ora 18.20, cortegiul funerar a părăsit biserica, îndreptându-se spre cimitirul Bolovani, unde aproape 5.000 de oameni au condus-o pe ultimul drum pe Mădălina Manole. Artista a fost înmormântată în cavoul familiei, respectându-se dorinţa mamei ei.

La 17.05, cortegiul funerar a ajuns la biserica Sfinţii Constantin şi Elena, unde este oficiată şi restul ceremoniei speciale. Slujba a fost oficiată de doi preoţi şi a durat aproximativ jumătate de oră, iar la final, sutele de oameni aflaţi în faţa bisericii au însoţit sicriul în ropote de aplauze. Înhumarea cântăreţei va avea loc la Cimitirul Bolovani din Ploieşti, în cripta familiei.

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Mădălina Manole, 1967-2010

Sicriul Mădălinei Manole a fost scos în faţa Casei Sindicatelor din Ploieşti la ora 16.53. Acolo, un preot a oficiat o scurtă slujbă de înmormântare, singura permisă de canoanele Bisericii Ortodoxe în cazul celor care s-au sinucis. "Această slujbă este mai degrabă pentru consolarea familiei", se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, citat de RTV.

Mii de oameni au venit, astăzi, la Casa Sindicatelor din Ploieşti pentru a-i aduce un unltim omagiu celei care a fost "fata cu părul de foc".

Azi-noapte, la ora 1.00, rudele şi fanii rămaşi la Sala Radio din Capitală au început să transporte sutele de flori, coroanele şi lumânările aduse de fani spre mai multe maşini de tip dubă.

La ora 1.20, sicriul artistei a fost scos din foaierul Sălii Radio în ap

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 19 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 43 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 52 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°