Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mădălina Manole a băut 400 ml de Furadan. A murit în câteva minute

Publicat in Romania Libera, vineri 16 iulie 2010 ·

Se ştie cauza precisă a decesului Mădălinei Manole: artista a înghiţit nu mai puţin de 400 de mililitri de pesticid Furadan, potrivit Institutului Naţional de Medicină Legală. Substanţa este foarte toxică, iar un mililitru ar fi fost suficient să provoace decesul.

''Moartea a survenit foarte repede, în câteva minute. Este o otravă foarte puternică. La doza asta este foarte greu să îţi imaginezi că putea fi salvată'', a precizat Dan Dermengiu, director al IML.

Nu se ştie deocamdată dacă substanţa toxică a fost diluată înainte de a fi băută sau dacă a fost combinată cu alte substanţe.

Autopsia realizată de IML mai indică faptul că interpreta nu suferea de nicio boală cronică şi că avea o greutate corporală normală.

Importul şi comercializarea Furadanului sunt interzise în România încă din noiembrie 2008. Motivul: gradul ridicat de toxicitate, potrivit Realitatea.net.

Pesticidul era produs de o firmă americană şi folosit în agricultură pentru tratamentul seminţei de porumb contra dăunătorilor, dar era omologat şi pentru sfecla de zahăr, in, usturoi şi floarea-soarelui.

Au avut loc însă nenumărate accidente, ca atare firma a renunţat la producerea acestuia. Furadanul este atât de otrăvitor, încât un singur miligram din aceast produs poate fi fatal unui om matur. Ingerată, substanţa blochează o enzimă vitală - colinesteraza. Se blochează astfel întreg sistemul nervos, decesul survenind în câteva minute.

În aceste condiţii, procurorii vor trebui să stabilească şi de unde a provenea substanţa care a provocat moartea artistei. Potrivit primelor cercetări, substanţa fusese obţinută de Mădălina Manole de la o admiraroare cu câteva zile în urmă. Femeia în caută a fost deja audiată de procurorii de la Parchetul General.

Toxicologii caută urme de sibutramină

Reprezentaţii IML vor face o analiză toxicologică amănunţită pentru a vedea d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 41 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°