Fără a avea complexe prea mari, Biserica Ortodoxă Rusă a declarat martiri şi sfinţi o sumedenie de persoane care au murit pentru credinţă în timpul comunismului. Chiar dacă există nenumărate astfel de cazuri şi în România, din motive greu de explicat, Biserica Ortodoxă Română (BOR) deocamdată tace.
S-a scris abundent despre personalităţi de talia unui Sandu Tudor (devenit schimonahul Daniel), despre Pr. Arsenie Boca etc. - oameni care au demonstrat că se poate lupta pe căile şi cu armele binecunoscute ale creştinului, care într-un cuvânt ar putea fi numite, simplu, rugăciune. Cu siguranţă va veni vremea când scăpând de propriile-i complexe legate de colaborarea unora dintre ierarhi cu Securitatea comunistă, Sf. Sinod al BOR va decide canonizarea celor sus-menţionaţi. Cu atât mai mult cu cât datorită harului său manifestat şi în timpul vieţii şi după ce a plecat din această lume, unul precum Pr. Arsenie Boca, de exemplu, este realmente venerat de foarte-foarte mulţi români.
Unii ridică însă şi problema celor care au luptat în rezistenţa anticomunistă din munţii României - fenomen unic în istoria estului aflat sub talpa bolşevică. Pot fi aceştia consideraţi martiri?
Sincer, este o întrebare la care nu am un răspuns. Pe scurt spus, martir este cel care se jertfeşte pentru apărarea credinţei. Cât de credincioşi erau aceşti oameni - eroi, să nu ne ferim de cuvinte! - care şi-au apărat libertatea proprie şi a ţării? Desigur este greu de evaluat, ar trebui discutat fiecare caz în parte, ceea ce nu este deloc facil, mai ales că aceşti eroi nu au fost puţini…
Am în faţă o carte apărută acum câţiva ani care ar putea fi lecturată şi prin prisma problemei de mai sus: "Jurnale din rezistenţa anticomunistă", Vasile Motrescu, Mircea Dobre, ediţie îngrijită de Liviu Ţăranu şi Theodor Bărbulescu, cu un Cuvânt înainte de Ion Gavrilă-Ogoranu (Ed. Nemira, 2006).
