Discuţiile de ieri dintre conducerea clubului de fotbal Universitatea Craiova şi primărie, privind întoarcerea Ştiinţei pe stadionul „Ion Oblemenco“, nu au dus la nici un rezultat. Clubul a anunţat că echipa de fotbal rămâne la Severin după negocierile eşuate cu municipalitatea, iar Gheorghiţă Geolgău a demisionat din funcţia de preşedinte executiv al clubului.
Intenţia lui Adrian Mititelu de a aduce Universitatea pe stadionul „Ion Oblemenco“ pare un teatru ieftin, regizat prost. Cu doar câteva zile înainte de termenul final până la care trebuia să comunice oficial locul unde se va juca meciul din prima etapă cu CFR Cluj, Mititelu a pus primăriei mai multe condiţii pentru revenirea la Craiova. 27.000 de scaune noi montate, chirie lunară de un euro, scutire de taxă şi impozit pe teren, utilităţi şi pază gratuite, schimbarea tabelei cu una performantă şi organizarea unui referendum pentru construirea unui nou stadion. O delegaţie formată din Corneliu Stroe, Lucian Mitu şi Ion Geolgău a discutat ieri cu reprezentanţii primăriei în frunte cu viceprimarul Mărinică Dincă, dar ce au aflat reprezentanţii clubului i-a dezumflat brusc. Primăria era dispusă să accepte mare parte din cereri, dar nu putea face investiţiile solicitate deoarece legea îi interzice acest lucru.
„Încă nu putem să spunem dacă Universitatea rămâne la Craiova. S-a manifestat bunăvoinţă de ambele părţi. Sunt unele probleme de ordin legislativ, sunt o mulţime de chichiţe legale. E adevărat, era de dorit ca acţiunea asta să fi fost declanşată cu cel puţin două săptămâni în urmă. Timpul este foarte scurt. Pe 17 iulie trebuie lămurite toate problemele“, a declarat Corneliu Stroe după întâlnire. Ion Geolgău a fost dezamăgit de rezultatul discuţiei.
„Nu cred că vom obţine un răspuns definitiv în această zi şi de asta plec puţin cu un gust amar. Dacă nu se realizează întoarcerea la Craiova