Remarcam în cronica precedenta ca generaţia '60 a început sa faca obiectul unor ediţii de autor sau chiar critice, semn al clasicizarii ei. A.E. Baconsky nu face parte din aceasta generaţie, însa, prin poezia pe care a practicat-o si prin tipul de lirism cultivat la revista Steaua sub conducerea sa, este un precursor al ei.

Des menţionat de istoricii literari care au abordat problema desprinderii de realismul socialist, la începutul anilor '60 (Eugen Negrici, Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Eugen Simion), poetul intrase, totuşi, într-o anume uitare. Din acest punct de vedere, cel puţin, primele două volume ale ediţiei critice îngrijite de Pavel Ţugui şi Oana Safta vin la momentul potrivit. Ele ne propun o relectură a unui scriitor original, inconturnabil în orice istorie a literaturii române din a doua jumătate a secolului XX.

Referinţa de la care s-a pornit în alcătuirea ediţiei de faţă o reprezintă ediţia „semi-critică" (formula le aparţine celor doi îngrijitori) în două volume, scoasă de Pavel Ţugui la Cartea Românească, la începutul anului 1990. Spre deosebire însă de aceasta, noua ediţie este proiectată să cuprindă absolut tot ce a scris Baconsky: poezie, proză, relaţii de călătorie, eseuri şi publicistică. Primele două volume reflectă, prin urmare, ambiţia totalităţii, căci conţin în întregime poezia şi proza autorului, recuperând şi un mare număr de texte rămase în periodice. Volumul întâi este dedicat integral poeziei, iar cel de-al doilea prozei şi (tot după formula editorilor) versificărilor tributare ideologiei anilor '50.

Astfel structurată, putem spune că ediţia A. E. Baconsky - Opere împlineşte simultan două deziderate destul de greu de conciliat. Pe de-o parte, la peste trei decenii de la moartea tragică a scriitorului şi la două de la prăbuşirea comunismului, orice ediţie critică demnă de acest nume tre