Un bărbat de 30 de ani din Mal, comuna Sâg, a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce încărca o căruţă cu nisip. Victima, care prezenta multiple leziuni costale şi toracice, a fost tranportată de urgenţă la spitalul din Zalău, unde va mai rămâne cîteva zile sub supravegherea medicilor.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, iar la scurt timp, la locul accidentului au ajuns poliţiştii şi o ambulanţă, bărbatul fiind scos viu de sub tonele de pământ.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că H. Marcel de 30 ani, din Mal, în timp ce încărca o căruţă de nisip din zona numită „Părul Câmpului”, a fost surprins de un perete de nisip şi accidentat grav, fiind necesară transportarea lui la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Bărbatul a ajuns la Urgenţe cu multiple leziuni închise în zona toracelui şi coaste fracturate. În prezent, pacientul este stabilizat din punct de vedere hemodinamic şi respirator şi va mai rămâne câteve zile sub supraveghere medicală”, ne-a declarat Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al spitalului.