Cînd eram student, am aflat că un profesor al meu demonstrase, în teza de doctorat, cred, că nu ştiu ce roi de stele urma să se destrame peste cîteva milioane de ani – sau ceva asemănător. Mi s-a părut formidabil. Uite de ce nu dormea omul ăsta, treaba lui era să afle ce-o să fie atunci cînd nu doar el, dar nici Pămîntul ăsta n-o să mai existe. Eram fascinat de gratuitatea exerciţiului. Mi-am adus aminte de episodul acesta citind, săptămîna trecută, intervenţiile forumistice la articolul lui Paul Cernat. Unul dintre comentatori era foc şi pară împotriva celor care îşi pierd zece ani din viaţă ca să mai traducă o dată cîteva pagini din Platon, răstraduse deja în toate limbile de circulaţie, ba chiar şi în română. Votez cu două mîini cu traducătorul. Trebuie să spun că nu am citit Idolii forului, cum n-am citit nici Boierii minţii. Ba chiar, după ce am ascultat discuţia de la RFI dintre Sorin Adam Matei şi Andrei Cornea şi după ce am citit cîteva intervenţii ale primului pe forumul revistei Observator cultural, sînt din ce în ce mai puţin dispus să o fac. Am urmărit, însă, polemicile stîrnite de ambele cărţi şi, oricît m-am străduit, nu am înţeles care e, nu miza, pe asta o cam văd, ci problema. Mi se pare că problema, atîta cîtă e, e falsă şi provine, mai ales, dintr-o confuzie de planuri. Dacă înţeleg eu bine intervenţiile lui Sorin Adam Matei, ceea ce îl nemulţumeşte, şi nu numai pe el, este prea puţina specializare a exponenţilor culturii române, o anume aplecare către enciclopedism (noţiune cam vagă după mine, dacă permite alăturarea lui Heliade şi a lui Puric, acesta din urmăun actor pasionat de filozofie şi care crede că şi-a descoperit un filon profetic ortodox, de unde enciclopedism?). Prin specializare, am impresia că se înţelege una validată academic, şi anume la nivel internaţional, adică prin publicaţii (ISI şi echivalente), titluri ştiinţifice şi d