Suntem practic depăşiţi de problema obezităţii. Nu doar de aceea a reducerii numărului de kilograme ci şi de prevenirea şi contracararea numeroaselor probleme conexe. Un obez evoca, de pildă, la „Reporter special“, vremurile în care, având şi mai multe kilograme, nu putea face o tomografie pentru că nu-l ţinea masa, RMN-ul nu-i era accesibil întrucât nu încăpea în golul cu pricina. S-a rupt bicicleta de două ori sub dânsul. Şi scaunul. Ei da, acum Emil H. are o afacere prosperă, cu haine pentru graşi (atât de graşi, unii dintre dânşii, încât într-un crac de pantalon încape reporterul, iar în celălalt – cameramanul) şi vrea să scadă sub 100 de kilograme. E sigur că se poate, pentru că, zice: „Cu răbdare şi tăcere şi-agurida face miere“. Mesaj optimist deci. (...)

Urmează un altul, tot optimist. O doamnă trasă prin inel, care declară că avusese peste 100 kg, povesteşte cum, pe vremea aceea, începuse să se retragă din societate, să se izoleze, nu suporta să se privească în oglindă. Cu ajutorul dânsei, emisiunea înaintează în descifrarea mecanismelor de apariţie a obezităţii. Principalul vinovat este modul greşit de a mânca. Mâncăm mult, nu lăsăm în farfurie, ne ghiftuim, pe vechiul principiu, conform căruia numai „două bătăi strică, nu şi două porţii de mâncare“. Doamna subţire şi-a schimbat, radical, modul de a mânca. Treptat, a învăţat să nu mai „mănânce tot“, ci să mai şi lase în farfurie. La ora actuală însă a ajuns la performanţa că porţia de mâncare pe care şi-o îngăduie încape în farfuriuţa de la ceaşca de cafea. O consideră întru totul suficientă pentru nevoile omului modern. Am moştenit cu toţii, din vremuri imemoriale, explică dânsa, câte un stomac mare, inclusiv nevoia de a-l umple. Florina a pus însă bazele Fundaţiei pentru combaterea obezităţii. Chiar dacă la noi obezitatea nu e socotită boală. Recomandă frecvent operaţia de restrângere