Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profiturile SIF-urilor la şase luni, cu 70% mai mici decât anul trecut

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 iulie 2010 ·

Societăţile de investiţii financiare (SIF) au fost mult mai rezervate în acest an în a-şi vinde participaţii din portofoliu, puţinele tranzacţii realizate nereuşind să acopere scăderea dividendelor încasate de la bănci. Astfel, după primul semestru, profiturile raportate de SIF-uri sunt în medie cu 70% mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Trei SIF-uri (SIF3, SIF4 şi SIF5) îşi publicaseră până ieri situaţia activelor la finele lunii iunie, în care se regăsesc şi onformaţii privind rezultatele înregistrate în primele şase luni. SIF Oltenia (SIF5) a raportat cel mai mare profit dintre cele trei SIF-uri, de 51,6 mil. lei, dar cu 71% mai mic decât câştigul record din primele şase luni ale lui 2009, când SIF5 a vândut participaţiile deţinute la Automobile Craiova şi Bancpost. Cea mai mare tranzacţie a SIF5 a fost vânzarea pachetului majoritar al companiei imobiliare Vidraru Curtea de Argeş către Dumitru Tudor, pentru 7,2 mil. lei. La începutul acestei luni, SIF5 a mai vândut participaţiile minoritare pe care le deţinea la Electrocarbon Slatina şi Elsid Tutu, pentru 26,6 mil. lei. SIF Muntenia (SIF4) a raportat în primul semestru câştiguri de 35,5 mil. lei, în timp ce SIF Transilvania (SIF3) a înregistrat o scădere cu 80% a profitului la 22,3 mil. lei.

Societăţile de investiţii financiare (SIF) au fost mult mai rezervate în acest an în a-şi vinde participaţii din portofoliu, puţinele tranzacţii realizate nereuşind să acopere scăderea dividendelor încasate de la bănci. Astfel, după primul semestru, profiturile raportate de SIF-uri sunt în medie cu 70% mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Trei SIF-uri (SIF3, SIF4 şi SIF5) îşi publicaseră până ieri situaţia activelor la finele lunii iunie, în care se regăsesc şi onformaţii privind rezultatele înregistrate în primele şase luni. SIF Oltenia (SIF5) a raportat cel mai mare profit dintre cele

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI ÎN MOLDOVA. Primele rezultate: Maia Sandu, pe primul loc / Activitatea a patru secţii de vot din România, prelungită / Câţi moldoveni au votat "Da" la referendum, potrivit datelor preliminare

News.ro acum 22 minute
Procesul de vot din Republica Moldova pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional cu privire la aderarea la UE s-a finalizat. Secţiile de votare s-au închis la ora 21:00. Activitatea a patru secţii de votare din România, constituit

Marius Tucă Show începe luni, 21 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, analist, profiler și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Bernadette Szocs a fost învinsă de Sofia Polcanova la Campionatul European de Tenis de Masă

Mediafax acum 3 ore
Bernadette Szocs a încheiat finala de simplu de la Campionatul European de Tenis de Masă cu medalie de argint, prima sa medalie europeană la simplu în cariera de seniori, la vârsta de 29 de ani. Jucătoarea tricoloră a fost învinsă cu scorul 1-4 (8-1

Protest AUR, condus de George Simion, la vila care ar fi pregătită pentru Klaus Iohannis după încheierea mandatului

Ziare.com acum 2 ore
Duminică, 20 octombrie, în jurul orelor 20.00. George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a condus un protest în fața vilei de pe bulevardul Aviatorilor 86, care ar fi renovată pentru Klaus Iohannis după încheierea mandatului. Pa

Israelul va lua măsuri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron din cauza restricţionării participării companiilor israeliene la târgurile navale

News.ro acum 4 ore
Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat duminică că a ordonat ministerului său să înceapă proceduri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron, după ce Parisul a restricţionat participarea companiilor israeliene la un vii

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale „Modernizarea armatei nu înseamnă serviciu militar obligatoriu, ci profesionist“

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, premierul Marcel Ciolacu, şi-a lansat duminică proiectul de ţară, precizând că în calitate de preşedinte îşi va folosi toată energia pentru ca România "să se dezvolte în pace şi linişte", dar şi că ţara noa

Referendumul din Republica Moldova a trecut pragul de validare

Mediafax acum 3 ore
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat, potrivit agora.md, că, până la ora 18.00, 42,44% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale şi-au exprimat opţiunea. „1,2 milioane de moldoveni din 1,3 milioane care au votat la prezidenţiale, până

Instructor de zbor decedat în județul Brașov după ce a căzut de la înălțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Un instructor de zbor din localitatea braşoveană Sânpetru a murit după ce a căzut de la înălțime. Potrivit IPJ Brașov bărbatului, în timp ce zbura cu parapanta, i s-a desprins echipamentul şi a căzut de la înălţime. Din primele informații, bărbatul,

SuperLiga: Universitatea Craiova s-a împiedicat de FC Botoșani, ultima clasată

HotNews acum 5 ore
Universitatea Craiova a terminat la egalitate meciul disputat împotriva formației FC Botoșani, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, scor 0-0. Partida din etapa a 13-a a SuperLigii avea o favorită clară. Craiova avea nevoie de o victorie pentru a se apropia

Un avion cu aproape 250 pasageri a aterizat de urgență pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti

Ziua Constanta acum 8 ore
O aeronavă aparţinând companiei Wizz Air a solicitat, duminică, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), din cauza unei posibile probleme tehnice, informează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Buc

Vremea

București
acum

dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/12°
lun.

4°/15°
mar.

7°/19°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

dum.

4°/13°
lun.

6°/15°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

2°/14°
lun.

3°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

dum.

6°/16°
lun.

7°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/20°