Se spune că spiritul unei cetăţi este dat de oamenii care o locuiesc, nu de zidurile sale. Pe de altă parte, ştim că geografia determină tipul de conştiinţă. Articolul de faţă ar s-ar fi putut intitula Oameni şi locuri, dacă sintagma nu ar fi fost intrată atît de puternic, cu eventualele prejudecăţi, în conştiinţa cititorului. Una dintre cele mai frumoase şi interesante zone din România este, fără doar şi poate, sudul Transilvaniei. Triunghiul imaginar format de Sibiu, Sighişoara şi Braşov oferă istoricului de artă, antropologului şi etnografului, pentru a mă rezuma la doar cîteva domenii de cercetare, materiale inepuizabile. Regiunea, colonizată de saşi, conţine un sistem de biserici fortificate şi cetăţi ţărăneşti (iniţial peste trei sute, jumătate dintre ele dispărute pînă în prezent) dintre care Biertan, Viscri, Saschiz, Prejmer, Valea Viilor, Cîlnicşi Dîrjiu sînt incluse pe lista monumentelor UNESCO. Marea problemă locală este fenomenul de depopulare, care acompaniază distrugerea accelerată a patrimoniului material şi imaterial. Casele părăsite de saşi în ultimele decenii sînt ocupate de oameni din pături sociale defavorizate, care nu pot înţelege, fără sprijinul necesar, valoarea istorică ori artistică şi potenţialul turistic al obiectivelor din proximitatea lor, în timp ce obiceiuri şi meserii practicate timp de secole de saşi dispar fără urmă (ori urmări) sub ochii noştri. Prin rîndurile de mai jos, semnalez un set de iniţiative capabile să stopeze degradarea fizică şi spirituală a regiunii. În spatele acestora, doar o fundaţie, Mihai Eminescu Trust, şi cîţiva oameni inimoşi. Fundaţia a luat fiinţă în anii comunismului, în scopul strijinirii intelectualilor dizidenţi din România. Preşedintele Mihai Eminescu Trust, Jessica Douglas-Home, l-a vizitat în 1987 pe Constantin Noica, de la care a aflat de pericolul sistematizării satelor, idee pe cît de proste