„Adevărul nu poate fi fără exactitate, pe când exactitatea poate fi fără adevăr“ (Constantin Noica)

Orice gândire are cadre paradigmatice care o încorsetează logic, dar, în acelaşi timp o contextualizează într-un univers relaţional semantic specific. Astfel, între un ateu şi un credincios practicant, deosebirile dintre cadrele gândirii lor şi dintre sistemele ierarhizate de valori sunt eclatante pentru oricine. Cadrul şi modul de a gândi al unui matematician este suficient de deosebit de modul de a gândi al unui jurist, pentru a fi acceptată deosebirea de către oricine. Modul de a gândi şi cadrul ideatic (paradigma) ale unui biolog este la distanţă de paradigma unui inginer. Dar chiar în cadrul aceleiaşi specialităţi pot exista subdiviziuni paradigmatice, ori chiar paradigme de sine stătătoare. (...)

Sunt acestea reguli generale de a gândi, aplicabile oricărui domeniu al cunoa Publicitate şterii. Cum stăm noi în medicină? Pentru a răspunde acestei întrebări, vă propun să ne oprim puţin la modul simplu de a gândi al celor neîncorsetaţi (şi nedeformaţi) de niciun sistem medical de gândire. „Se întâlnesc două cunoştinţe.“ – Ai auzit că Grigore s-a îmbolnăvit? – Cine s-a îmbolnăvit? – Grigore. – Dar ce boală are? – Nu ştiu, ceva la plămâni.“ Este un dialog pe care l-a auzit oricine şi se poate auzi oricând şi oriunde. Putem remarca de la început polarizarea semnificaţiilor: „Cine?“ şi „Ce boală?“. Sunt cei doi poli pereni ai practicii medicale. Ei au fost subliniaţi de Hipocrat (460 î. H. – 380 î. H.) care spunea că un medic trebuie să posede trei feluri de cunoştinţe: a) să cunoască, să recunoască şi să înţeleagă boala; b) să cunoască omul care s-a îmbolnăvit, ca om şi modul în care sa îmbolnăvit; c) să ştie ce remediu trebuie folosit în cazul unui bolnav anume şi care remedii trebuie evitate. (...)

Mai multe detalii in ziarul nostru,