Lipsa de comunicare dintre părinţi şi copii duce la tot mai multe drame în Banat. Psihologii trag un semnal de alarmă în rândul părinţilor pentru că metodele acestora de educare dau greş.
Tot mai mulţi părinţi ajuns să îşi împingă copiii spre depresie pentru că nu ştiu cum să comunice cu ei. Aceasta este părerea psihologilor care trag un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de tentative de suicid ale adolescenţilor adolescenţii. Luni dimineaţă, Iulia Bălan, o tânără de 17 ani, a încercat să se sinucidă. S-a aruncat de la etajul patru al unui cămin din Complexul Studenţesc din Timişoara. Cu câteva minute să se arunce în gol, tânăra se certase cu mama ei pe tema cercului de prieteni. Conflictul dintre mamă şi fiică nu era nou. „Pur şi simplu nu te înţelegeai cu ea, oricât de mult comunicai cu ea. Se schimbase mult şi nu o mai recunoşteam. Am crezut că cel mai bun lucru ar fi să angajăm detectivi privaţi care să vadă ce face fiica noastră“, spune Ramona Bălan, profesoară la Universitatea Tibiscus din Timişoara, mama tinerei.
Ruptura dintre fiică şi părinţi a apărut încă de anul trecut, când tânăra a mai avut două tentative de sinucidere: de fiecare dată a încercat să îşi taie venele. Norocul ei este că părinţii au fost în apropiere. În urma tentativei de luni, tânăra de 17 ani are aorta sfâşiată şi mai multe vertebre tasate.
„Lipsa comunicării sau erorile din acest proces aparent simplu pot provoca adevărate daune. Meseria de părinte nu e una uşoară, dar o greşeală cât de mică poate duce la o avalanşă de urmări. În adolescenţă, depresia apare uşor, dar tinerii, neavând încă formată conştiinţa, nu pot face atât de uşor diferenţa dintre bine şi rău”, a spus Aurora Mihai, psiholog specializat pe relaţia copil-adult.
Anotimpul depresiilor
Tentativele adolescenţilor de a rezolva pe cont propriu problemel