„Adevărul de Seară“ a realizat, cu ajutorul taximetriştilor, un top al celor mai distruse străzi din municipiu. Clasamentul realizat nu este unul care să epuizeze acest subiect şi a fost întocmit după un tur al oraşului şi în urma discuţiilor cu cinci taximetrişti din Zalău, aleşi la întâmplare.
Străzile din municipiul Zalău arată la fel ca în perioada în care oraşul se ridica din temelii. Un şvaiţer. Extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din municipiu au distrus străzile şi le fac nervi tuturor celor care trec prin Zalău. Cu ajutorul unor taximetrişti, cei care, datorită meseriei pe care o au, cunosc oraşul mai bine ca oricine, „Adevărul de Seară” a realizat un clasament al celor mai proaste cinci străzi din Zalău.
„Ne rupem maşinile!“
„Toate străzile din cartierul Traian sunt o bombă cu ceas! Ne rupem maşinile pe străzile alea!” afirmă Cornel Mureşan, de 47 de ani, cu o vechime în taximetrie de 6 ani.
Un alt şofer cu 20 de ani de experienţă în spate şi proaspăt taximetrist, Kalloly Sandor, de 49 de ani, spune că a mai văzut asemenea drumuri doar între anii 1970 – 1974, când Zalăul era un şantier. „Sunt taximetrist de numai două luni şi jumătate şi-mi vine să urlu! Înainte nu circulam pe toate străzile, nu ştiam în ce stare sunt. Acum v-aş putea da şi 20 de nume pentru cele mai proaste străzi”, adaugă el.
Dacă în centru drumurile arată într-adevăr bine, la periferie situaţia devine catastrofală, mai ales pe străzile aşezate pe deal, consideră taximetristul. „Plătim taxele şi ne rupem maşinile!”, constată, cu amărăciune, Kalloly.
Că drumurile sunt dezastruoase a constatat şi Bantó Andrei, de 59 de ani, de numai două luni în meseria de taximetrist. Dar a fost în străinătate, în Elveţia unde, susţine el, doar pe ogoare se circulă aşa cum se circulă pe străzile din Zalău. Cu toate că şi pe strada lui sunt „nişt