Baia publică e de la Preamilostivul Allah, ca să bucure credinciosul plin de praful şi de sudoarea din vipia verilor bănăţene cu care nu e de glumit. Evlia Celebi trece pe sub Poarta Malului şi Poarta Apei şi vede acolo băile pe care le socoteşte frumoase. Ce vrea să spună asta, ne întrebăm noi, cititorii lui postmoderni şi globalizaţi. Să detaliem! Multă lume bună îşi petrece după-amiezele din cetatea Timişoarei la hamam, adică la baia publică care e ceva de pe vremea romană, preluată de bizantini şi continuată de turcii selciugizi, cu mozaicuri, cu aburi şi cu lume la vorbe. Femeile se arată şi ele acolo unde le este locul. Răsar de prin harem, cele mai coapte pentru a-şi arăta fetele, cam tot aşa cum mai tîrziu se va petrece treaba, în vremurile chezaro-crăieşti, pe la balurile pompierilor voluntari, pe la reuniunile filantropice sau la maskenbalul de prin cartierul Cetate, Elisabetin ori Iosefin. Fetele se fîţîie la hamam cu minunate prosoape împodobite cu multe ramuri de finic şi roze închipuite din aţa de mătase a broderiei. Adăugaţi frumuseţea desăvîrşită a papucilor cu vîrful ţuguiat asemenea semilunii, cu broderii, strălucind cu fildeş şi fir aurit. Bărbaţii poartă în jurul şoldurilor pestamal-ul care e „ştergura“ bănăţeană: prosopul flauşat cu efecte eastmancolor. În picioare timişorenii poartă takunyalar sau saboţi de lemn, înzestraţi cu piele şi fildeş, sculptaţi cu măiestrie de către meseriaşii din sangeacul Herţegovinei ale căror produse handmade ajungeau pe taraba bazarului din oraş.

Pe de altă parte, e de spus că baia publică a înviat pe vremea cînd Sfatul popular orăşenesc al oraşului a hotărît, în plin stalinism, să se îngrijească de soarta clasei muncitoare şi a votat la buget construcţia acesteia. Acolo va merge, prin anii 1967 şi Povestaşul; plăteşte ce e de plătit; aşteaptă să i se elibereze cada şi cămăruţa, vine