Cine fuge de realitate, fuge, de fapt, de sine însuşi. Sau de sine însăşi. De responsabilităţile pe care trebuie să şi le asume. Aplicată la spaţiul nostru geografic şi la realităţile politice, economice şi sociale româneşti aserţiunea nu mai este valabilă. Practic, în zilele noastre, fuga de realitate se dovedeşte a face parte din instinctul de conservare al speciei. Fiindcă omul, la fel ca toate vieţuitoarele, trebuie să supravieţuiască, nu-i aşa? Să-i fie mereu bine. Aşa am fost creaţi: să ne înmulţim, să tindem spre bucurie şi armonie… Să iubim viaţa. Deloc surprinzător, mulţi dintre politicienii Puterii fug pe rupte de realitatea în care, probabil, se simt captivi, evadând în universul răsfăţului duplicitar pe care s-au străduit din răsputeri să şi-l creeze. Nu ştim cât îşi permit să "locuiască" acolo, cu trupul şi cu ideile lor, dacă au aşa ceva!, dar s-a dovedit că orice tentativă de revenire la realitate este jalnică. Nu se pot adapta, şi pace! Cu toate că atunci când sunt obligaţi, prin funcţia pe care o deţin, să ia legătura cu poporul, nu fac decât să intre în război cu el. Ce sunt toate măsurile antipopulare puse în funcţiune dacă nu emanări ale unor persoane cărora le plac conflictul, ura şi dispreţul faţă de …restul lumii? Măcinat de revolte, nedumeriri şi neputinţe justificate, "restul lumii", după ce vorbeşte de unul singur, întrebându-se "Cum de ne-au adus în pragul mizeriei?!" şi "Oare, ce ne mai aşteaptă?", se retrage şi el, abătut, în universul său. De închipuiri, de abstinenţe, de dureri, de înfrânări. Până la următoarele alegeri. Şi tot aşa, cele două universuri paralele se duc mereu la vale. Nimeni nu urcă, nimeni nu coboară, în adevăratul sens al cuvântului. Ci alunecă, cei dintâi, spre mlaştina desfătării, cei de pe urmă, a deznădejdii. Şi sunt mulţi. Când şi când, de sărbătorile creştine, ei, cei mulţi, se înalţă în bucuria Naşterii şi