Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Peste 3.000 de tineri s-au înscris la facultate

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Cei mai mulţi candidaţi care s-au înscris până acum sunt la Facultatea de Ştiinţe Economice (600 de persoane), iar cei mai puţini la specializările Moaşe (o singură persoană) şi la Fizică (2 persoane).

Cei mai mulţi absolvenţi de liceu au ales să-şi continue studiile la Universitatea Ovidius din Constanţa. De luni, 12 iulie şi până astăzi au fost înscrişi 2.920 de tineri la forma de învăţământ fără taxă şi 90 la ID şi IFR.

Înscrierile continuă până pe data de 20 iulie pentru specializările la care se susţine minim o probă de concurs. În cazul celor care îşi vor depune dosarele fără a susţine examen de admitere, înscrierile se fac până la data de 27 iulie.

Cei mai puţini candidaţi s-au înscris la Moaşe - un singur dosar, Fizică - 2, Chimie - 3, Ştiinţe inginereşti - 7, Inginerie industrială - 9. La cele trei specializări ale Facultăţi de Arte- Muzică, Teatru, Arte plastice şi decorative s-au înscris doar 25 de candidaţi.

Peste 600 de dosare la Ştiinţe Economice

La polul opus, se situează Facultatea de Ştiinţe Economice, cu peste 600 de dosare înregistrate, Facultatea de Litere - 182 dosare, Medicina Generală - 176 de dosare.

Patru candidați pe un loc la Facultatea de Marină Militară; vezi ofertele universităților constănțene „Sunt sigur că vor fi ocupate toate locurile. Este adevărat că tinerii din ziua de azi nu mai sunt interesaţi de anumite specializări, dar sunt convins că nu ne va rămâne niciun loc după terminarea perioadei de înscrieri“, a declarat rectorul Universităţii Ovidius, Victor Ciupină. În total, la Ovidius sunt valabile 9.944 de locuri, din care 3.250 sunt la forma de învăţământ fără taxă, iar 6.694 de locuri la cu taxă.

Taxele pentru anul 2010-2011 se situează între 2.000 (Facultatea de Matematică şi Informatică) şi 5.500 de lei (Facultatea de Medicină Generală şi Facultatea de Medicină Dentară).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 45 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum o ora
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°