Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Week-end plin de ghinion pentru pilotul Roberto Ene

Publicat in Vocea Brailei, vineri 16 iulie 2010 ·

La sfârşitul săptămânii trecute, pe frumosul kartodrom din Bacău, s-a desfăşurat a IV-a etapă a Campionatului Naţional de karting, unde, printre piloţii înscrişi la startul competiţiei, s-a aflat şi brăileanul Roberto Ene, legitimat la CS MAK Motorsport Brăila.

După numai o zi de antrenamente, sâmbătă, înaintea manşei de calificări, Ene avea al şaselea timp, fapt ce-i conferea şanse la un loc foarte bun în cele două manşe de concurs.

N-a fost să fie aşa, pentru că, în prima manşă, chiar în primul viraj, pilotul brăilean a fost acroşat de un alt competitor, pe care îl depăşise chiar la start, şi a fost scos în decor.

În manşa secundă, conform clasării din cea anterioară, Roberto Ene a plecat de pe ultima poziţie. A avut însă un start foarte bun şi a reuşit să câştige trei poziţii după primul viraj. Nu a avut însă noroc să încheie cursa nici de data aceasta, pentru că un accident în lanţ, produs în turul al doilea, l-a scos din nou de pe pistă. Roberto Ene a reuşit însă să tragă kartul înapoi pe circuit, după care a urmat o cursă acerbă de recuperare a poziţiilor şi a timpului pierdut. A reuşit în cele din urmă să ajungă plutonul, chiar să depăşească doi piloţi şi a terminat manşa pe locul al 11-lea, o clasare care nu i-a adus niciun punct sportivului brailean.

"Un week-end plin de ghinion pentru Roberto, care însă ne-a arătat o revenire de formă şi o mare poftă de pilotaj, lucru care nu poate decât să ne bucure. Aşteptăm cu nerăbdare următoarea etapă, care va avea loc la Târgu Secuiesc, unde este circuitul de casă al lui Roberto, unde sperăm că va obţine un rezultat bun, lucru aşteptat şi de finanţatorii acestuia", a declarat Eduard Ene, tatăl pilotului brăilean. La sfârşitul săptămânii trecute, pe frumosul kartodrom din Bacău, s-a desfăşurat a IV-a etapă a Campionatului Naţional de karting, unde, printre piloţii înscrişi la

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 46 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°