Aud tot mai des în jurul meu discuţii privind rosturile literaturii şi rolul scriitorului în societate. Ele au pornit, în primul rând, de la observaţii (speculaţii) vizând criteriile nominalizării şi mai apoi ale decernării Premiului Nobel. Sigur, pe lumea asta mai există şi alte multe premii prestigioase, ce produc consecinţe faste autorului, editurii, culturii respective.

Sunt premii ce onorează scriitura, sunt premii care onorează soliditatea tradiţională a unei opere, sunt premii care onorează îndrăzneala, experimentul. Şi tot aşa. Noi ne raportăm mereu la Nobel. În componenta criteriilor apare tot mai apăsat - de altfel, a apărut cu mult înainte - unul extraestetic, vizând militantismul, civismul sau politicul. Un mare scriitor care nu posedă în biografia sa dramatice evenimente generate de conflictul între el şi lumea în care a trăit are puţine şanse la Nobel. Din nefericire, nu toţi marii scriitori ai lumii au avut vocaţia civismului care să-i ducă la închisori, deportări ori chiar condamnări la moarte.

E un fapt omenesc, poate dureros, dar real: nu toţi oamenii au vocaţia de eroi tragici. Şi iată că nici toţi marii scriitori -care sunt conştiinţe ale lumii lor - nu s-au intersectat în biografia lor cu conjunctura politică, socială care să le ceară să devină eroi. Poate a trecut pe lângă ei, poate ei înşişi nu au fost atenţi la ea, cine să spună ce şi cum nu s-a potrivit.

Lumea noastră - vorbesc de lumea în ansamblul ei la acest început de secol XXI - cere sprijinul celor al căror cuvânt poate fi auzit şi ale căror fapte pot fi urmate. Vedetele de film, muzică sau sport sunt angrenate în acţiuni umanitare, iau poziţie radicală în probleme mari ale omenirii. I-am văzut mergând în zonele sărace ale Africii, înfiind copii şi ajungând să compună familii multinaţionale, ca să zic aşa, participând intens la semnalarea pericolelor încălzirii globa