Lucrarile de modernizare a centurii de nord a Capitalei (20,5 km), situată între localităţile Chitila şi Voluntari, vor fi terminate în luna decembrie a acestui an, după ce Ministerul Transporturilor a decis să preia o parte din banii atribuiţi pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti (62 km).
Valoarea totală a lucrărilor de construcţie şi montaj pentru lărgirea la patru benzi a centurii de nord a Bucureştiului se ridică la 350,1 mil. lei (peste 80 mil. euro), iar la începutul acestui an Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţa că mai are nevoie de 25 mil. euro pentru finalizarea lucrărilor. Banii au fost luaţi ulterior de la autostrada Bucureşti-Ploieşti, care se află în prezent în construcţie, dar nu dispunea de fonduri suficiente pentru a fi terminată în 2010.
"Am decis să luăm banii care erau atribuiţi iniţial către autostrada Bucureşti-Ploieşti pentru că nu putem să facem peste tot câte puţin din toate. Strategia de a începe fără a finaliza lucrările a tot fost utilizată în ultimii 20 de ani. Trebuie să cheltuim exact atât cât producem şi am decis să reprioritizăm banii ca să putem finaliza proiecte", a declarat premierul Emil Boc, care a fost ieri într-o vizită la şantierul centurii împreună cu Radu Berceanu, ministrul transporturilor.
Boc i-a inspectat pe constructorii care derulează lucrările la centura de nord a Capitalei, avertizându-i că va verifica lunar stadiul proiectului, şi a spus că nu ştie "ce o fi fost în capul" fostului ministru al transporturilor Ludovic Orban, care nu a organizat licitaţii la toate segmentele centurii. Două dintre tronsoanele centurii - care vor face legăturile cu autostrăzile A1 şi A2 - abia au fost scoase la licitaţie luna aceasta, iar constructorii vor fi declaraţi în luna septembrie.
"La centura sud s-au făcut licitaţiile într-un mod foarte ciudat, pentru că