În pieţele româneşti, roşia încă are gust de roşie, mărul de măr şi ardeiul de ardei. Dacă închizi ochii şi guşti dintr-o pară nu sunt şanse s-o confunzi cu o nectarină. Dar producătorii sunt din ce în ce mai puţini. În locul lor, samsarii, unii cu lanţuri galbene la gât şi cercei stridenţi agăţaţi de urechi, ocupă masă după masă.
Când intri miroase a leuştean, a ardei gras, a cimbru şi a piersici. Cu picurii alunecând înspre masa neclintită, din ciment, vinetele şi castraveţii stau în grămadă, aşteptând să fie aleşi. S-au topit de căldură, dar afară, în arşiţa de pe câmp, ar fi fost mai rău. N-au parte de luxul suratelor din supermarket, aduse de peste mări şi ţări, frumoase, scoase după tipar şi întreţinute misterios aproape de perfecţiune. „Le dăm şi trei la leu, dar nici aşa nu le cumpără. Lăsăm şi patru, şi cinci“, spune Gheorghe Pârlea, apropiindu-se de masa unei vecine din Işalniţa. „Merge greu. Noi nu câştigăm nici TVA, tot scădem“. E şomer. „Iau 480 de lei. Am fost electrician la combinat, da’ acum s-a dus. Am făcut fântâni, m-am dus şi cu ziua. Nu mi-e ruşine să spun. Mă cunoaşte lumea. Decât să mori de foame... Şi la noi, la ţară, nu se face grevă. Noi ne mulţumim cu orice“.
Rău cu rău, dar ...
Un leu kilogramul de varză, 1,2 lei cartofii, 1,5 ceapa, 3 sau 3,5 lei caisele şi piersicile, 2,5 lei kilogramul de roşii sau, în funcţie de mărime, 3,5 lei. Cele lunguieţe sunt mai scumpe, ajung la 4 lei kilogramul. Ardeiul gras valorează doi lei, iar castraveţii româneşti 1,2 lei. Cea mai ieftină sticlă de ulei este aproape de patru ori mai mult. Masa pe care îşi întind produsele în Piaţa Centrală din Craiova, spre exemplu, este 7 lei. Maria Dorobanţu are 74 de ani. Vine tot din Işalniţa. Are câteva legături de cimbru, o grămăjoară de fasole verde, verdeţuri. O dată pe săptămână îi rămân în buzunarul cusut la şorţ câte 40-50 de lei
