Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc în faţa oglinzii

Publicat in Vox Publica, vineri 16 iulie 2010 ·

Văd pe agenţiile de ştiri cum se anunţă cu mare tam-tam că premierul Emil Boc a decis renunţarea din toamnă la impozitul forfetar şi ca menţine cota unică. Anterior acestei ştiri cutremurătoare, de mare valoare teoretică şi practică, premierul mai spunea că de-acum încolo stă cu ochii pe ministrul Finanţelor şi pe şeful ANAF şi că-i schimbă dacă nu scade evaziunea fiscală. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am o mare problemă cu dânsul, generată nu atât de ceea ce spune, cât de ceea ce face efectiv. Or, la acest capitol, credibilitatea dumnealui tinde spre zero absolut. Realitatea este paralelă vorbelor mitraliate de dl.Boc de peste 1 an şi 7 luni de zile, chiar şi-atunci când acestea (vorbele adică) au noimă şi logică economică (sau sunt asumate prin acorduri internaţionale) De aceea, din declaraţiile de astăzi nu (mai) întrevăd decât determinarea şefului Guvernului de a-l contrazice în public pe Sebastian Vlădescu, cel care a vorbit făra voia sa despre impozitarea progresivă. Premierul îmi pare extrem de preocupat să-şi dea lui însuşi impresia de fermitate pe ultima sută de metri, deşi ar putea să facă asta şi singur în faţa oglinzii de acasă. După care să constate că a fost minţit şi să dea vina pe Tăriceanu.

Văd pe agenţiile de ştiri cum se anunţă cu mare tam-tam că premierul Emil Boc a decis renunţarea din toamnă la impozitul forfetar şi ca menţine cota unică. Anterior acestei ştiri cutremurătoare, de mare valoare teoretică şi practică, premierul mai spunea că de-acum încolo stă cu ochii pe ministrul Finanţelor şi pe şeful ANAF şi că-i schimbă dacă nu scade evaziunea fiscală. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am o mare problemă cu dânsul, generată nu atât de ceea ce spune, cât de ceea ce face efectiv. Or, la acest capitol, credibilitatea dumnealui tinde spre zero absolut. Realitatea este paralelă vorbelor mitraliate de dl.Boc de peste 1 an şi 7 luni de zile,

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 46 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 6 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°