Asemenea Gopeşului, Moloviştea este adânc ascunsă în munţii ce par că doresc să o apere. Un drum îngust şi tot mai abrupt leagă cele două localităţi. Drum care, cu decenii în urmă, putea fi străbătut doar călare, fiind "de neputinţă de mers cu trăsura".

Vederea Moloviştei nu este cu nimic mai prejos de cea a Gopeşului, constată Ioan Neniţescu; "Ea este tot pe atât de frumoasă, pe cât de impunătoare". Lui Francis Lebrun, ziarist francez stabilit în România începutului de secol XX, Moloviştea îi pare "mai surâzătoare", datorită poziţiei sale mai joase şi "şuvoiului minunat" care o străbate. Înconjurată din toate părţile de "piscuri înalte, dintre care unele împădurite, iar altele dezbrăcate de păduri şi numai pe ici pe colo presărate cu nişte tufari, des încercaţi de dinţii caprelor", localitatea are, la sfârşitul secolului al XIX-lea, case mari de piatră, străzi curate, deşi înguste, o biserică mare şi una mai mică.

La 1892, Neniţescu găseşte aici "4.880 de suflete aflătoare în 522 de case". Alte surse dau, un deceniu mai târziu, cifre diminuate: 2.160 de locuitori şi 304 case. Un singur lucru rămâne neschimbat şi acceptat de toţi călătorii străini: Moloviştea este o comună curat aromânească. Toţi aromâni, notează Anastase Hâciu, "poate prea puţin deosebiţi de ceilalţi aromâni la înfăţişare, nepregetaţi la muncă, încăpăţânaţi în atingerea scopului urmărit, exercitând o bună parte din ei profesiuni foarte riscante, ca hangii în cele mai ascunse trecători ale munţilor peste tot cuprinsul Peninsulei, îndărătnici apărători ai credinţelor şi convingerilor lor, oricare ar fi ele, parcimonoşi cu câştigul realizat". Hanurile lor, aşezate prin sate şi trecători singuratice în creierii munţilor, nu sunt "simple case de adăpost pentru călători şi caravane", ci "adevărate centre de afaceri comerciale între vlahi şi alte populaţii (…), un fel de magazine univ