Începînd de anul trecut, din timpul campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României, statutul OTV-ului s-a schimbat radical. Prin prezenţa constantă în studiourile OTV a preşedintelui Traian Băsescu şi a membrilor guvernului, în frunte cu prim-ministrul Emil Boc, postul lui Dan Diaconescu a fost legitimat ca tribună de la care actualii guvernanţi îşi transmit mesajele politice către Popor. Poporul OTV, desigur, cel pe care au mizat strategii campaniei electorale a actualului preşedinte, poporul consumator de manele şi uşor de amăgit cu discursuri şi promisiuni populiste. Aşa se face că OTV-ul a devenit, dintr-o televiziune de mahala, un post frecventabil, recunoscut şi legitimat ca atare la cel mai înalt nivel. „A devenit“ în sens deleuzian, pentru că, deşi statutul său s-a modificat, OTV-ul şi-a conservat trăsăturile fundamentale, care au făcut din el reprezentantul acreditat al pestilenţei sociale şi al prostului gust. Ingrediente care l-au propulsat pe Dan Diaconescu în postura de viitor candidat la preşedinţie, cu largul concurs al DNA-ului – devenit trambulină politică pentru tot felul de personaje expirate (vezi cazul Gigi Becali, ajuns din arestul DNA direct în Parlamentul European).

Fost purtător de cuvînt al echipei de campanie a lui Traian Băsescu, membru marcant al partidului aflat la guvernare, dl Sever Voinescu îşi mărturiseşte, într-un articol publicat săptămîna trecută în Dilema veche, complicata relaţie de dragoste şi ură pe care o are cu televiziunea lui Dan Diaconescu. Din punctul său de vedere, OTV este, nici mai mult nici mai puţin decît „cel mai interesant produs media de pe piaţa televizuală“. Ferm convins că acest post reprezintă „conştiinţa ascunsă a acestei naţii“ (deşi e impropriu să vorbeşti despre ascundere în legătură cu acţiunea televizuală a OTV, care a ridicat exhibiţionismul la rang de virtute fundament